Mergi la conţinutul principal

Cupa României a deschis sezonul fotbalistic judeţean

Sezonul fotbalistic judeţean a început în mod oficial în weekend-ul trecut cu meciurile din prima etapă a Cupei României, faza judeţeană. Din cele 17 jocuri programate, doar unul singur a avut nevoie de prelungiri şi de lovituri de departajare de la 11 metri pentru a fi stabilită echipa câştigătoare, cel de la Romanu. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 1-1, Marius Constantin a marcat pentru oaspeţi în minutul 71, iar Vasilică Nicolae a egalat pentru Romgal Romanu, zece minute mai târziu. După executarea penalty-urilor, Înfrăţirea Gemenele a câştigat cu 6-5 şi merge în faza următoare a competiţiei.
S-a consemnat şi o neprezentare: Siretul Vădeni nu a făcut deplasarea la Cazasu astfel că echipa gazdă, Olimpia, a câştigat cu 3-0, la "masa verde".
Dinamo Măxineni s-a calificat în etapa a doua a Cupei României, faza judeţeană, după ce s-a impus la scor de neprezentare la Dinamo Salcia Tudor, golurile învingătorilor fiind semnate de Merloi (min. 7), Aurel Crăciun (min. 29) şi Hoancă (min. 32).
Scorul etapei a fost realizat de Spicul Râmnicelu care s-a impus cu 11-0 în faţa celor de la Voinţa Racoviţa. Victorii la scor au mai obţinut Tricolorul Lanurile, Stanriz Stăncuţa, Viitorul Cireşu, AS Jirlău. De asemenea, Dunărea Gropeni a umilit-o cu un 7-1 pe revelaţia sezonului trecut a Ligii a V-a, Şoimii Unirea, în condiţiile în care echipa din Unirea are în componenţă acum, cu mici excepţii, numai jucători de pe plan local.

Rezultatele înregistrate în prima etapă:
Voinţa Plopu - FC Urleasca 4-3
Tricolorul Lanurile - Voinţa Bărăganul 7-2
Spicul Râmnicelu - Voinţa Racoviţa 11-0
Olimpia Cazasu - Siretul Vădeni 3-0
Romgal Romanu - Înfrăţirea Gemenele 5-6
Dunărea Gropeni - Şoimii Unirea 7-1
FC Tufeşti - Dacia Berteşti 2-0
Stanriz Stăncuţa - Tractorul Viziru 9-1
Speranţa Măxineni - Victoria 2 Traian 1-3
Unirea Grădiştea - Viitorul 2 Ianca 2-3
Petrolul Ulmu - Viitorul Cireşu 1-9
Voinţa Găiseanca - Victoria Deduleşti 4-1
AS Jirlău - Pescăruşul Drogu 8-0
Avântul Mircea Vodă - AS Bordei Verde 5-3
Viitorul Galbenu - Voinţa Făurei Sat 3-8
Comagrim Dudeşti - Spicul Zăvoaia 5-1
Dinamo Salcia Tudor - Dinamo Măxineni 0-3

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro