Mergi la conţinutul principal

Cupa a rămas la Brăila

Turneul amical de handbal de la Brăila a fost câştigat de HC Dunărea, formaţia coordonată de profesorul Cristian Preda reuşind să o învingă la limită, 30-29, în meciul decisiv pentru primul loc, pe CSM Ploieşti. Formaţia brăileană şi-a mai trecut în cont şi un premiu special, Aneta Pârvuţ fiind desemnată cea mai tehnică jucătoare a turneului. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că toate partidele s-au disputat la o temperatură apropiată de cea de afară deoarece organizatorii nu au pornit instalaţia de încălzire, astfel că doar câtiva temerari au îndurat cu stoicism frigul din Sala Polivalentă pentru a-şi încuraja favoritele. Nici jucătoarele nu au forţat, tocmai pentru a evita apariţia problemelor medicale din cauza frigului. Iar handbalistele de la Ploieşti şi cele din Slobozia regretau că au acceptat sa vină la acest turneu. 

Conform aşteptărilor HC Dunărea a câştigat toate meciurile de la acest turneu amical. Brăilencele au învins-o vineri dimineaţă cu 33-27 pe Danubius Galaţi, iar după-amiază a dispus cu 24-19 de CSM Unirea Slobozia. Ambele partide au avut desfăşurări identice. Formaţiile vizitatoare au condus cu 1-0, însă apoi HC Dunărea a condus ostilităţile în teren şi pe tabela de marcaj.
Ultima partidă, cea pentru locurile 1-2 a fost echilibrată, chiar spectaculoasă pe alocuri, însă nici în acest ultim act al turneului jucătoarele nu au evoluat la potenţial maxim din cauza riscului de accidentări, pentru că şi sâmbătă caloriferele de la Polivalentă au fost reci. CSM Ploieşti a condus cu 2-0, au marcat Farcău şi Dmitrovic iar primul gol al gazdelor a venit abia în minutul 7 şi a fost înscris de Apetrei. Pârvuţ a egalat la 2-2 însă ploieştencele au reuşit să treacă din nou în avantaj după reuşita Ramonei Farcău. Jocul a fost echilibrat până în minutul 20, perioadă în care formaţia brăileană a ratat trei aruncări de la 7 metri prin Horjea, Tiron şi Brot. Dar din acest minut, de la 8-8, HC Dunărea a marcat de patru ori prin Apetrei, Brot, Obedeanu şi Moldovan şi s-a desprins la 12-8. Formaţia de la Dunăre a avut şi un avans de cinci goluri, 15-10, în minutul 29, însă după primele 30 de minute, avantajul gazdelor a fost de doar trei goluri, 15-12.
CSM Ploieşti s-a apropiat la un gol în minutul 34 însă, patru minute mai târziu, brăilencele aveau din nou un avantaj liniştitor de patru goluri. Ploieştencele au revenit în joc şi au egalat la 24-24 şi apoi la 29-29, în minutul 57. Mihaela Obedeanu a reuşit să transforme o aruncare de la 7 metri şi HC Dunărea a câştigat meciul şi turneul cu maximum de puncte iar CSM Ploieşti s-a clasat pe locul al doilea. Premiul pentru cel mai bun portar i-a fost oferit ploieştencei Dragica Tatalovic iar golgetera competiţiei a fost desemnată Andreea Enescu de la CSM Unirea Slobozia.

Pentru HC Dunărea au marcat Apetrei 7 goluri, Obedeanu 7, Pârvuţ 5, Czeczi 4, Tiron 2, Moldovan 2, Brot 2, Horjea 1 iar pentru CSM Ploieşti au înscris Chiricuţă 9 goluri, Dmitrovici 7, Farcău 5, Shutska 4, Tatalovici 2, Sheiko 1, Bozovici 1.

Rezultatele tehnice:
HC Dunărea Brăila - Danubius Galaţi 33-27
CSM Ploieşti - CSM Unirea Slobozia 29-28
Danubius Galaţi - CSM Ploieşti 26-31
HC Dunărea Brăila - CSM Unirea Slobozia 24-19
CSM Unirea Slobozia - Danubius Galaţi 29-23
HC Dunărea Brăila - CSM Ploieşti 30-29

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro