Mergi la conţinutul principal

Cupa "Dunării de Jos" la judo - ediţia I

Sâmbătă, de la ora 11.00, în sala de jocuri a Clubului Sportiv Municipal se va desfăşura un puternic turneu amical de judo, mai precis unul de luptă la sol sau ne-waza, aşa cum este cunoscut în lumea judo-ului, la care vor participa în jur de 200 de sportivi din Bucureşti, Iaşi, Bacău, Buzău, Vrancea, Prahova, Constanţa, Tulcea şi Brăila.
Se va concura la trei categorii de vârstă, U9, U11 şi U13, băieţi şi fete.
"Este un concurs de verificare în vederea Campionatelor Naţionale de ne-waza, care înseamnă luptă la sol, din această toamnă. Va fi un concurs puternic, pentru că vin cluburi cu tradiţie în judo", a declarat antrenoarea Carmen Constantin.
Sponsorul competiţiei este un fost practicant al acestei discipline sportive, Teodor Cristian, actualul patron al agenţiei imobiliare, "Cristian", cel care în această vară a premiat-o cu bani şi pe Cătălina Varvaruc, prima campioană naţională a secţiei de judo a CSM.
"Am promis că de câte ori voi avea posibilitatea de a ajuta tinerii să se evidenţieze în sport o voi face cu plăcere. Am fost sportiv de performanţă, am centura neagră şi doresc să văd la Brăila cât mai mulţi performeri în judo. Este un sport spectaculos şi sper ca brăilenii să vină în număr cât mai mare la concursul de sâmbătă", a declarat Teodor Cristian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro