Mergi la conţinutul principal

Cum a spionat Israelul negocierile privind dosarul nuclear iranian

Un virus informatic a fost folosit pentru spionarea negocierilor privind dosarul nuclear iranian, principala bănuială îndreptându-se către Israel, a anunţat societatea rusă Kaspersky Lab, citată de Agerpres. Această companie de securitate cibernetică a descoperit în propria sa reţea internă virusul denumit „Duqu" ce ar fi fost folosit începând de anul trecut pentru spionarea respectivelor negocieri.
Virusul, despre care se credea că a fost neutralizat încă din anul 2012, este un program informatic sofisticat folosit în operaţiuni de spionaj şi asemănător cu virusul „Stuxnet", considerat de mulţi experţi ca fiind creat de Israel sau de SUA. „Analiza noastră tehnică indică faptul că noile atacuri includ o versiune actualizată a virusului «Duqu» din anul 2011, văzut de mulţi experţi drept fratele vitreg al lui Stuxnet", explică societatea Kaspersky.
Virusul Stuxnet a fost folosit în toamna anului 2010 în atacul asupra sistemelor informatice ale programului nuclear iranian, în special a celor legate de centrifuge, obiectivul atacului fiind încetinirea dezvoltării acestui program.
Compania Kaspersky subliniază că noul virus este foarte greu de detectat, întrucât el nu schimbă niciunul dintre reglajele calculatoarelor sau ale reţelelor informatice atacate. De asemenea, virusul ar mai fost folosit şi pentru spionarea oficialilor care au participat la manifestările dedicate împlinirii a şapte decenii de la eliberarea lagărului de la Auschwitz.
Înaintea acestui anunţ al respectivei societăţi ruse, şi publicaţia americană Wall Street Journal a relatat despre folosirea unui astfel de virus de către Israel pentru spionarea negocierilor privind dosarul nuclear iranian.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro