Mergi la conţinutul principal

Cum se poate rezolva problema ciinilor vagabonzi in Braila?

Chiar daca mai este circa un an si jumatate pina la alegerile pentru Primaria municipiului, organizatia judeteana PSD si-a stabilit, de principiu, trei posibili candidati pentru functia de primar. In aceste conditii, simplul fapt ca unul dintre cei trei ar putea candida si ar putea ajunge viitorul primar ne face sa devenim interesati de modul in care concep ei rezolvarea unora dintre problemele grave ale municipiului. Nu de alta, dar, acum, inainte de campanie, putem auzi parerile lor, si nu programe intocmite, eventual, de altii, cu solutii care dau bine la popor, invatate pe de rost. Iata de ce, in urmatoarele zile, vom publica solutiile pe care le vad posibilii candidati Aurel Simionescu, Doru Damian si Viorel Balcan, la citeva dintre chestiunile care inca nu au fost rezolvate de actuala conducere din Primarie. Cu aceasta ocazie, daca edilii actuali n-au fost capabili sa gaseasca solutii, poate se mai inspira de la altii. Prima problema importanta cu care se confrunta brailenii, la care le-am solicitat solutii celor trei a fost aceea a ciinilor comunitari. Cum trebuie procedat, pentru ca numarul lor sa scada cit mai repede, iar cetatenii sa nu se mai teama sa iasa din casa, din cauza miilor de patrupede, care pot deveni periculoase? Iata si raspunsurile lor:

"Premiere, pentru cetatenii care aduna ciinii de pe strazi si-i predau autoritatilor"

Viorel Balcan, fost senator de Braila, nu considera ca eutanasierea patrupedelor, daca se face in conditiile legii, prezinta vreo problema: "In primul rind, CLM ar trebui sa emita o hotarire prin care sa reinfiinteze serviciul de ecarisaj, in coordonarea directa a Primariei, pentru a se ocupa de acest fenomen. As aloca o suma de bani inca de la aprobarea bugetului pe anul in curs, o suma frumusica, prin care, in afara de cheltuielile cu personalul, cu medicamentele, cu alte minuni, sa ramina niste bani si pentru a premia anumiti cetateni care prind ciinii de pe strada si-i aduc la acest serviciu. As gasi diferite metode de a atrage si a stimula cetatenii, pentru a aduna ciinii de pe strada, si a-i gazdui intr-un loc amenajat, cu conditii corespunzatoare. Eu consider ca trebuie aplicata legea in vigoare, respectiv eutanasiere, daca acei ciini nu sint adoptati de diferite familii. Personal, nu cred ca sint circa 10.000 de ciini maidanezi pe strazi, eu am vazut acest numar in presa locala, dar il consider exagerat, nu cred ca sint mai mult de 1.500-2.000 de ciini. E parerea mea, ca unul care umblu pe strazi. Oricum, sint destui, asta este important, si daca in perioada prevazuta de lege nu i-a adoptat nimeni, trebuie eutanasiati. Dar pentru asta trebuie sa am un serviciu al meu, bani alocati acestei activitati si oameni seriosi, care sa-si vada de treaba. As atrage si Directia Sanitar-Veterinara, care sa fie alaturi de Primarie, si as gasi diferite metode de a conlucra cu mai multe institutii si persoane, pentru a opri inmultirea ciinilor. Eu nu merg pe ideea pe care o propun unele ONG-uri, sa-i sterilizam, si apoi sa le dam drumul inapoi, pe strada. Daca asteptam sa moara natural, maidanezii care sint acum pe strazi, ar insemna sa asteptam ani de zile. Eu as opta pentru ceea ce ne permite legea, la ora actuala: adoptarea sau eutanasierea lor".

"Autoritatile ar trebui sa aiba in vedere in primul rind catelele si locurile unde acestea, de regula, fac pui"

Senatorul Aurel Simionescu merge pe ideea maririi numarului de adaposturi, si a concentrarii actiunilor, intii si-ntii, pe catele: "Dincolo de orice speculatii, constatam ca exista o problema. Ea este generata de: atitudinea autoritatilor (lipsa de actiune coordonata si continua; atitudinea cetatenilor care, in principiu, este neadecvata, indiferent cum am privi-o. Spun asta pentru ca acei care iubesc foarte mult animalele gresesc prin atitudinea lor, pentru ca nu numai ca le hranesc in mod sistematic, dar nu in locuri organizate, ci se si opun aplicarii unor masuri de catre autoritati. Pe de alta parte, exista unii cetateni care sint indiferenti, dar care, atunci cind devin victime, cer altora sa ia masuri. Mai exista o a treia categorie, cei care nu iubesc animalele si care, de multe ori, au o atitudine dura, chiar provocatoare, si care determina o reactie a ciinilor vagabonzi, cu consecintele respective. Functie de aceste constatari sumare, apreciez ca, la nivelul autoritatilor publice municipale ar trebui intreprinse citeva masuri pe termen scurt si mediu, care, in principiu, ar fi urmatoarele: * multiplicarea numarului de adaposturi pentru ciinii vagabonzi, cu aplicarea legii in ceea ce priveste adoptia acestora, precum si celelalte masuri adiacente (sterilizare, vaccinare, deparazitare si eventual eutanasie); * realizarea unor actiuni concrete in zonele in care se constata un numar mare de ciini vagabonzi, pina la o reducere drastica a acestora. Chiar daca pare o afirmatie de genul “iarna nu-i ca vara”, cei care se ocupa de prinderea si apoi de sterilizarea patrupedelor ar trebui sa aiba in vedere in primul rind catelele si locurile unde acestea, de regula, fac pui.
Pe de alta parte, la nivelul societatii civile, actiunile ar trebui sa vizeze: * infiintarea unor asociatii, fundatii in care cei ce iubesc animalele s-ar putea reuni si ar putea contribui la adoptarea reala a acestora, hranirea in adaposturi, realizarea celorlalte masuri de protectie a animalelor * realizarea cu sprijinul autoritatilor publice a unor campanii de constientizare a cetatenilor in legatura cu necesitatea protectiei animalelor, dar realizata intr-un cadru organizat si nu anarhic * presa locala ar putea populariza o serie de demersuri (individuale sau colective) pozitive in acest domeniu.
Chiar daca la inceput (un an, un an si jumatate) vor exista si o serie de costuri, prin trecerea treptata a acestei “sarcini” in zona societatii civile si sprijinirea de catre autoritatile locale a acestui demers, lucrurile vor putea intra in zona normalului. Cert este ca, pe termen scurt (una, doua luni), se impune o actiune sustinuta a autoritatilor locale, in spiritul masurilor pe care le-am prezentat, repet, chiar daca vor fi si niste costuri importante".

"Eutanasierea ciinilor comunitari va fi ULTIMA solutie la care municipalitatea trebuie sa apeleze"

Consilierul municipal Doru Damian spune, de la bun inceput, NU, eutanasiei: "O rezolvare simplista a acestei probleme grave, a ciinilor vagabonzi, ar putea fi, dupa unii, prinderea si eutanasierea imediata a animalelor. Este aceasta, insa, o solutie corecta, civilizata? Biserica spune NU, organizatiile pentru protectia animalelor spun NU, Legea spune NU, si atunci, ma intreb, cine sintem noi, sa procedam altfel? Parerile oamenilor sint impartite si, de aceea, autoritatile locale trebuie sa actioneze cu tact, pentru a media intre cele doua opinii, fundamental contrare, prin masuri legale, europene, prin care sa se evite orice act de cruzime.
In Braila, Serviciul specializat de gestionare a ciinilor fara stapin a fost concesionat, dar din acel moment concesionarul nu a prezentat OFICIAL nici un raport de activitate, realitatea din oras demonstrind ca nu este eficient. Se pot lua, insa, citeva masuri, care dupa opinia mea, vor conduce la imbunatatirea clara a acestei activitati. Astfel, din punct de vedere institutional, pina la intrarea in normalitate, consider necesara reinfiintarea serviciului de gestionare a ciinilor fara stapin, cu dotarile si amenajarile corespunzatoare, care sa indeplineasca prevederile legii si ale hotaririlor C.L.M. Braila. Primul test care ar trebui trecut de angajatii care vor compune aceasta entitate va trebui sa fie un test de “ “afinitate” fata de animale. In plus, consider necesara identificarea si colaborarea directa cu O.N.G. - urile de profil, pentru realizarea de parteneriate public - privat, avind ca punct de plecare respectarea stricta a legislatiei din domeniu. In acest sens, putem invata din experienta altora. De exemplu, programul “NU SUNT VAGABOND” initiat de A.P.P.A. NUCA din Cluj - Napoca, asociatia oferind 60 lei / luna, pentru cazarea temporara si o suma relativ mai mica pentru cazarea pe viata a ciinilor comunitari. Asociatia contribuie la intretinerea ciinelui cu hrana potrivita si asigura, atunci cind este nevoie, tratamente impotriva diferitelor boli, inclusiv sterilizarea. Exemplele pot continua cu experimentele urmate de rezultate bune efectuate de Asociatia ANIMED Arad, sau de organizatia condusa de englezul Robert Smith, de la Cimpina, care a sterilizat, deparazitat si vaccinat gratuit 400 de ciini comunitari. Am avut un prim contact cu o organizatie nonguvernamentala de profil cu putin inainte de Sarbatori, urmind ca in perioada imediat urmatoare sa ma intilnesc cu reprezentantii acesteia, pentru a stabili o intrevedere cu conducerea Primariei, in scopul stabilirii unui calendar comun de actiune in acest domeniu.
Nu lipsita de importanta este insa si aplicarea cu fermitate a contraventiilor prevazute in legislatia locala in vigoare, impotriva acelor persoane care actioneaza fara discernamint pentru hranirea in parcuri, sau in fata blocurilor, a ciinilor comunitari, dar si impotriva acelora care agreseaza si ucid animalele. Rolul decisiv in aceasta activitate va reveni reprezentantilor politiei comunitare, pentru care vom cauta solutia legala, de acordare a unor stimulente materiale speciale, in situatia constatarii unor astfel de contraventii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro