Mergi la conţinutul principal

Cum să dai numai 226 lei chirie pentru un spaţiu de 50 mp, pe Eminescu?!

Uite că se poate. Pentru că la Brăila totul este posibil, atunci când vine vorba de partide şi politicieni.

Nici nu ştiam că există un partid pe nume PDS, care înseamnă Partidul Dreptăţii Sociale. La Brăila, cică acest partid ar fi condus de un cetăţean pe nume Ilie Lascu.

Cu ce se ocupă acest partid şi de ce ar trebui el să existe pe lumea - iată câteva întrebări la care nu putem să răspundem.

Interesant este însă că acest partid, care nu are aleşi locali la Brăila, stă într-un sediu în buricul târgului, iar pentru asta plăteşte o chirie modică.

Pentru cei aproximativ 50 de metri pătraţi (fără subsol) în care stă, pe str. Mihai Eminescu, Partidul Dreptăţii Sociale plăteşte o chirie de 226 de lei lunar. Asta înseamnă 1 euro/mp, ceea ce e jenant de puţin.

Haideţi să mergem în Centru, pe la comercianţii care îşi desfăşoară activitatea acolo, să îi întrebăm câtă chirie plătesc ei lunar. Şi vorbim aici de oameni care ţin nişte locuri de muncă, care dau salarii şi plătesc taxe şi impozite. Ei bine, pentru aceştia chiriile sunt semnificative, vă asigur.

În schimb, pentru partidele politice, cărora Primăria Brăila (prin lege) trebuie să le asigure sediu, chiriile sunt modice. De parcă partidele politice ar produce ceva în ţara (oraşul) ăsta şi trebuie eventul scutite de la plata chiriei.

Un partid politic nu este de interes public, motiv pentru care societatea civilă nu are de ce să îi acorde scutiri şi alte beneficii la sediul în care stă. E valabil şi pentru PSD Brăila, care plăteşte numai 724 de lei chirie pentru ditamai imobilul situat în str. Al. I. Cuza. Vorba aia, cine împarte, parte-şi face! (Chiriaşul OFUSCAT)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro