Mergi la conţinutul principal

Cum muncesc directorii din CJ. Campioni la jocuri pe Facebook

• consilierul judeţean PNL Ovidiu Nechita a atras atenţia, recent, că o parte dintre angajaţii Consiliului Judeţean stau pe reţelele de socializare în timpul programului de lucru, ceea ce este anormal • acesta a dat exemplul funcţionarului Marian Vrabie (cu care s-a mai judecat în trecut) şi a cerut preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, să ia măsuri • în cadrul şedinţei CJ din luna aprilie, secretarul judeţului, Dumitrel Priceputu, a precizat că s-a declanşat o anchetă la comisia de disciplină

 

Un nou scandal la nivelul Consiliului Judeţean Brăila, legat de modul în care directorii şi funcţionarii publici din instituţie îşi fac treaba. Mai exact, consilierul judeţean PNL Ovidiu Nechita a ţinut să atragă atenţia, recent, că o parte dintre angajaţii Consiliului preferă să stea pe reţelele de socializare şi să se joace pe calculator, în loc să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi din bani publici. Acesta a dat exemplul lui Marian Vrabie, un funcţionar cu care consilierul liberal s-a mai judecat şi în trecut, solicitându-i preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, să ia măsuri concrete.

“Domnule preşedinte, spuneaţi că mulţi dintre directori nu îşi fac treaba, că se duc, că fac şi dreg. Eu vă spun un singur lucru: acum, în momentul acesta - că am văzut că toţi aveţi Facebook, v-aţi făcut cont mai nou şi dumneavoastră (n.r. - Chiriac) -, dacă veţi intra acum, o să vedeţi ce fac mulţi dintre angajaţii dumneavoastră. Şi vă dau un exemplu concret, cu riscul de a mai avea iarăşi încă un proces. Domnul Marian Vrabie, un subaltern de-al dumneavoastră. În permanenţă, în timpul programului stă pe Facebook. Nu este de râs! Este de plâns, că dumneavoastră sunteţi conducătorul acestei instituţii”, a afirmat Nechita în cadrul şedinţei ordinare a CJ Brăila, din luna martie.

Cum preşedintele CJ Brăila i-a solicitat lui Nechita să propună o coerciţie, liberalul a continuat.

“Domnule, angajaţii Consiliului Judeţean stau pe Facebook şi se joacă! Uitaţi-vă! Domnul Vrabie a ajuns la nivelul 250 acum la jocuri pe Facebook, ieri - alaltăieri era la 21. Uitaţi-vă că sunt în timpul serviciului şi asta fac. Dumneavoastră aţi făcut achiziţii pe banii publici. Ai noştri, ai celor care venim aici. Ai celor care pleacă de la muncă, unde producem bani şi care dăm taxe ca dumneavoastră să aveţi un salariu. Dumneavoastră le-aţi luat mobilier, le-aţi luat laptop-uri. De ce? Ca să fie design-ul mai bun? Să poată să se joace jocuri?! Intraţi acum şi verificaţi, stimaţi colegi! Vă rog frumos să intraţi acum să vă convingeţi ce se întâmplă. A mai fost la comisia de disciplină în mandatul trecut. S-a făcut în aşa fel încât aţi muşamalizat acolo! Vreau să văd ce măsuri veţi lua. Dar nu împotriva unei singure persoane. Am dat un exemplu. Dar foarte mulţi fac acelaşi lucru! Foarte mulţi! La serviciu, pe banii noştri. Sub conducerea dumneavoastră se întâmplă acest lucru”, a mai adăugat Nechita.

 

S-a sesizat comisia de disciplină a CJ Brăila

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, i-a dat dreptate liberalului la şedinţa respectivă, cu precizarea totuşi că din comisia de disciplină, cea care trebuie să ia măsuri, fac parte tot funcţionari publici, astfel că nu se aşteaptă la cine ştie ce rezultate.

“Eu nu sunt prieten pe Facebook cu domnul Vrabie, dar am rugămintea la domnul secretar, Dumitrel Priceputu, să fie sesizată comisia de disciplină. Spuneţi-le că domnul Vrabie este în timpul programului pe Facebook - sesizare făcută de domnul consilier judeţean Nechita în cadrul şedinţei ordinare a CJ. Domnule Nechita, şi pe dumneavoastră vă rog frumos să ne daţi şi un înscris, astfel încât să avem documentul să putem purcede la comisia de disciplină. Dar vă atrag atenţia aici, că aveţi dreptate 50%, este o comisie din care fac parte tot funcţionari publici”, a declarat atunci Chiriac.

În şedinţa din această lună, Nechita a răbufnit din nou pe acelaşi subiect, iritat că nu s-a luat nicio măsură privind neregulile sesizate în plen. În replică, şeful CJ Brăila a solicitat un punct de vedere de la secretarul judeţului, Dumitrel Priceputu.

“În şedinţa CJ Brăila din 30 martie, la punctul «diverse», a fost pus în discuţie de către domnul consilier Nechita, aspectul cu privire la faptul că unii funcţionari nu lucrează în timpul programului şi că accesează anumite reţele, de exemplu Facebook”, a început Priceputu, dar a fost întrerupt brusc de Nechita.

“Domnule secretar, eu am spus cu subiect şi predicat numele funcţionarului. Şi culmea, a excelat după două zile după acea şedinţă. Tot în timpul programului a postat în continuare. Puteţi să vedeţi, că e public”, a intervenit Nechita.

“Tot ce pot să vă spun domnule preşedinte, este că, aşa cum aţi dispus, s-a formulat sesizarea înregistrată cu nr. 7814 din 25.04.2018. Numărul de înregistrare la Comisie, 12, din 25.04.2018”, a afirmat Priceputu, fără a comenta mai mult subiectul.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro