Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cum ar putea să le tremure nădragii bişniţarilor de la Brăila?

E simplu, iar acest "simplu" poate fi depistat la o singură clipire de orice om cu un minim simţ pentru afaceri: bişniţa e rea deoarece acest soi de bişniţă este, prin însăşi structura ei comercială, în afara Economiei. Iar a trăi în afara Economiei înseamnă a face trafic de influenţă. Iar traficul de influenţă este calea cea mai sigură spre colaps. De ce este calea cea mai sigură spre colaps? Pentru că traficul de influenţă se bazează pe frică. Bazându-se pe frică, acest soi de bişniţă este o practică comercială de extracţie comunistă - cu alte cuvinte, falimentară.

Să facem o demonstraţie: de pildă, eu, X, intru în afaceri cu voi cititorii, pe care vă voi numi Z. Acum, să vedem cum se produce bişniţa: eu, X, pun o anumită sumă de bani la bătaie, iar voi, Z, puneţi la bătaie, de pildă, o firmă de construcţii mică şi prăpădită. Ca să fiu sigur că eu, X, nu voi fi furat de voi, Z, încep mai întâi să vă caut punctele slabe. Apoi, ca să vă prind în plasă, ca să mă asigur că nu mă veţi fura şi, în acelaşi timp, să am certitudinea că vă voi putea trage în piept, vă pun pe masă un contract apetisant. Odată ce voi, Z, aţi înhăţat acest contract, eu, X, încep ofensiva şi voi stabili regulile jocului: eu, X, iau 90% din afacerea noastră, adică grosul, iar voi, Z, luaţi doar 10%, adică resturile. Dacă veţi avea ceva de comentat, dacă veţi fi nemulţumiţi de regulile jocului, atunci eu, X, vă iau contractul de sub nas şi, profitând de faptul că voi, Z, sunteţi o firmă mică şi prăpădită (deci, pe buza falimentului) vă şantajez, spunându-vă că îl pot oferi oricând altei firme... Aşadar, acest soi de bişniţă se bazează pe principiul Stăpânului şi Sclavului, care este un principiu al traficului de influenţă, căci un individ nu poate deveni sclav decât din frică. Extinzând aria flagelului, putem afirma, fără a friza eroarea, că acest soi de bişniţă este grija schizofrenică de a nu fi furat!
Dar ce înseamnă a trăi în Economie? Iarăşi, e simplu, iar acest "simplu", iarăşi, poate fi depistat la o singură clipire de orice om cu un minim simţ pentru afaceri: înseamnă a INVESTI! Căci Economia nu poate subzista fără investiţii - nu în instituţii, ci în individ! Acesta este farmecul capitalismului, pentru cine îl pricepe!
A ţine zăvorâte porţile unui oraş nu înseamnă doar a ţine acel oraş pe perfuzii, ci a te mulţumi tu, cel care deţii cheile oraşului, cu resturi, cu cotoare şi coji de profit. Căci tu, cel care deţii cheile, ai putea câştiga miliarde de euro dintr-un oraş cu porţile deschise, doldora de investiţii, făcând AFACERI şi nu o orgie de cârpeli prin licitaţie publică, iar însuşi oraşul ar putea intra pe pista unui trai nu faraonic, ci NORMAL...
Deşi aparent impenetrabil, Sistemul care taie şi spânzură la Brăila, purtând în el microbii construcţiilor administrative de tip comunist (adică, în opinia mea, bazat pe trafic de influenţă), este, de fapt, unul dintre cele mai fragile sisteme posibile. E nevoie ca doar doi investitori adevăraţi, cu putere financiară, cu spate şi ţinte clare să pătrundă în acest oraş şi să pună pe picioare două afaceri babane, ca celebra Caracatiţă Brăileană să se prăbuşească precum un castel de paie. Cum se va întâmpla asta? Eiii, iată savoarea capitalismului în acţiune: puşi în faţa acestor investitori, toţi bişniţarii din administraţia publică brăileană, uniţi doar de grija de a nu fi furaţi, se vor sfâşia între ei, dintr-un foc, ca fiarele sălbatice...
Punem pariu?




Categorie articol: 

Comentarii