Mergi la conţinutul principal
#100 de zile de mesaje preventive

Cum își distrug viața bărbații violenți

Comportamentul agresiv față de cei din jur afectează nu doar persoanele împotriva cărora este îndreptat, ci și relațiile familiale, dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar și comunitatea.

De asemenea, acest tip de comportament îl afectează în mare măsură și pe agresor care, pe lângă faptul că va fi nevoit să răspundă în fața legii pentru faptele sale, riscă destrămarea familiei, pierderea locului de muncă sau chiar vătămări corporale ca răspuns la actele sale.     

În funcție de gravitatea lor, actele de violență se pot încadra în categoria contravențiilor sau a infracțiunilor, iar agresorul riscă să fie sancționat cu amendă sau chiar închisoare.

Astfel, Legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilește că sunt sancționate cu amendă contravențională de 200-1000 lei următoarele fapte:

- săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice

- provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice

- tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

- alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere.

De asemenea, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal  prevede că:

- lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; dacă rănile suferite de victimă necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa pentru agresor poate fi închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda. (art.193);

- dacă actele de violență pun în primejdie viața victimei sau îi produc o infirmitate, leziuni traumatice care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent ori avortul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani .

Acestea sunt infracțiuni, iar faptul că au fost săvârșite sub influența alcoolului nu îl scapă de pedeapsă pe autor! în plus, dacă actele de violență fizică sunt îndreptate împotriva unui membru de familie, pedeapsa se mărește cu un sfert, iar victima poate obține în instanță un ORDIN DE PROTECȚIE împotriva agresorului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro