Mergi la conţinutul principal

CULTURA: Cenzurarea piesei "Blonda, chiorul şi piticul", criticată de ministrul Culturii

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat vineri, pentru NewsIn, că respinge orice formă de cenzură, inclusiv în cazul piesei "Blonda, chiorul şi piticul", şi spune că Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află Salla Dalles, trebuie să demareze o anchetă în acest caz.

"Nu am văzut piesa, dar în calitate de ministru şi ca om de cultură nu sunt de acord cu nicio formă de control asupra unui act cultural, indiferent despre ce ar fi vorba. Indiferent ce ar conţine o piesă de teatru, este un act cultural şi trebuie respectat ca atare", consideră demnitarul.

Piesa de teatru "Blonda, chiorul şi piticul" a avut premiera la Sala Dalles, sâmbătă, 14 mai. Autorul şi regizorul piesei, Ştefanis Lupu, afirmă că, înainte de premieră, directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, i-ar fi spus că trebuie să schimbe titlul piesei şi pe unul dintre actori, care ar semăna cu şeful statului, în caz contrar piesa urmând să nu se mai joace. "Eu sunt pusă de ei, cu spectacolul ăsta m-aţi terminat", susţine regizorul că i-ar fi zis directoarea.

Ulterior, când sala de spectacol începea să se umple, de la intrare au fost luate toate afişele şi banerele piesei, mai spune regizorul.

Ştefanis Lupu afirmă că titlul piesei sale nu este altceva decât o strategie de marketing. Pe de altă parte, autorul mai spune că "Blonda, chiorul şi piticul" este o satiră a socie­tăţii de astăzi, şi nicidecum o piesă politică.

"Directoarea a trecut două săptămâni pe lângă afişul piesei şi nu a spus nimic. S-a trezit cu cinci minute înainte de premieră, când lumea intra în sală (...) Voi merge cu spectacolul prin toată ţara, să vadă toată lumea despre ce este vorba", a mai spus Lupu, la Realitatea TV.

Informaţiile au fost confirmate de o parte a actorilor din distribuţie. Contactată de cei de la Jurnalul Naţional, directoarea Sălii Dalles a refuzat să comenteze subiectul.

Piesa a fost mutată în clubul La Scena, tot din Bucureşti, unde va fi prezentată cu titlul şi distribuţia originale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro