Acum - fiindcă am auzit tot soiul de teorii, care mai de care mai fanteziste - o să amintesc faptul că Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie internaţională, fondată în 1945, care are 185 de state membre, printre care se numără şi România. Fiecare stat membru plăteşte o anumită cotă stabilită în funcţie de puterea economică, iar una dintre responsabilităţile principale ale FMI este să acorde împrumuturi ţărilor care au dificultăţi de balanţă de plăţi, oferind acestor state posibilitatea de a-şi reface stocul de rezerve internaţionale, de stabilizare a cursului valutar, de continuare a plăţii importurilor şi de reinstaurare a condiţiilor de creştere economică. Fireşte că atunci când închei un acord cu FMI - care nu este nicidecum o bancă ci, mai degrabă, un fel de CAR - trebuie să respecţi nişte condiţii, asta ca să fie limpede că nu-ţi baţi joc de bani, aşa cum ai făcut până acum. Că nu o să bei şi nu o să mănânci mai mult decât îţi poţi permite, că nu o să dai bani la lăutarii electorali când copiii îţi plâng de foame în curte. Partea bună este că odată cu suportul financiar, organizaţia îţi oferă şi asistenţă profesională şi tehnică şi îţi monitorizează mişcările, astfel încât să nu o iei iarăşi pe arătură.
Ar putea fi condiţiile FMI draconice? Sincer să fiu, eu îmi doresc să fie draconice. Fiindcă m-am săturat de risipa banilor publici, m-am săturat de sacrificarea salariaţilor şi agenţilor economici din mediul privat, m-am săturat de pomenile electorale şi de banii turnaţi pe post de asistenţă socială în capul paraziţilor sociali. Şi, fie vorba între noi, am mai mare încredere în profesionalismul specialiştilor Fondului Monetar Internaţional decât în cel al politicienilor români.
