Mergi la conţinutul principal

Cu mopedul în gard

Individul de 35 de ani, care nu făcuse cursul de legislaţe rutieră, a băut câteva pahare şi a pornit la drum pe moped, fără să poarte o cască de protecţie. Acesta nu a mai ţinut cont de pietrişul umed de pe strada unde circula, a derapat şi s-a oprit în gardul unei case din zonă. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a mopedistului, fiind transportat şi internat la Spitalul Judeţean Brăila pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru a se putea stabili cu exactitate gradul de alcoolemie. În urma incidentului oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro