Mergi la conţinutul principal

Cu listele curate. Consilierii lui DRAGOMIR VIOREL MARIAN, candidatul PSD la Primăria Brăilei


Dragomir Viorel Marian are 40 de ani, este economist, jurist şi s-a specializat în managementul afacerilor. Este căsătorit şi are doi copii, un băiat de 10 ani şi o fetiţă de 4 ani. "Îmi doresc ca fata, băiatul meu şi colegii lor să poată să îşi facă un viitor în Brăila. Acesta este motivul pentru care m-am implicat în politică la PSD. Independent ajungi foarte greu să poţi pune în practică ideile", declară candidatul PSD la Primăria Brăilei. "Munca în echipă conduce întotdeauna către succes, iar echipa de consilieri municipali PSD este una de succes, formată din şase consilieri municipali care au confirmat şi nouă propuneri noi.

În primii 15 consilieri propuşi sunt: trei femei, cinci tineri şi un pensionar care are acum propria afacere. Sunt economişti, ingineri, un cadru universitar, un avocat, un consultant management pentru proiecte europene, un jurist cu atribuţii în verificarea proiectelor cu fonduri europene, un medic şi un asistent, un director al unui hotel din Brăila, cu bază de tratament, un coordonator la o companie multinaţională şi trei administratori de societăţi comerciale locale, care au ca prioritate susţinerea mediului local de afaceri. De azi, proiectele noastre se completează cu ale fiecărui brăilean şi împreună modernizăm Brăila", este esenţa echipei cu care Dragomir se prezintă în faţa brăilenilor. Iată consilierii candidatului PSD la Primăria Brăilei, precum şi proiectele pe care echipa are de gând să le susţină în viitorul mandat.

1. CIOCAN DOINIŢA
55 ani, un copil, economist, viceprimar al municipiului Brăila.
"În calitate de viceprimar m-am implicat în reabilitarea a 10 şcoli, în care învaţă 5.259 de elevi, înnoirea parcului auto la Braicar şi modernizarea Parcului Monument, Grădina Mare, Calea Călăraşilor, Faleza Dunării, Platoul Primăriei. În fiecare an am coordonat plantarea de arbori, arbuşti, gard viu şi flori în toate cartierele din Brăila. Îmi propun în următorul mandat finalizarea lucrărilor din Parcul Monument, continuarea construirii de locuinţe de tip ANL pentru tineri, extinderea sistemului modern de plată a taxelor şi impozitelor locale pentru persoane fizice şi juridice - plata prin card, on-line, sistem pay- point, banking, construirea unei săli de sport şi a unui atelier-şcoală".

2. BOŞNEAG SORIN EUGEN
61 ani, un copil, economist, Director Unita Turism Holding S.A. Timişoara, Hotel Traian Brăila
"În calitate de director am transformat o societate falimentară în una rentabilă, crescând numărul de angajaţi prin realizarea de investiţii în spaţiile de cazare ale Hotelului Traian şi bazei de tratament din Staţiunea Lacu Sărat. Susţin construirea unui AQUA PARK în zona Dunării, dezvoltarea Staţiunii Lacu - Sărat şi transformarea ei în staţiune de interes naţional".

 

3. GOANŢĂ ADRIAN MIHAI
53 de ani, un copil, conferenţiar universitar - Universitatea "Dunărea de Jos", Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila
"Am derulat două proiecte cu finanţare europeană, am organizat evenimente ştiinţifice şi competiţii sportive pentru studenţi. În calitate de decan am susţinut învăţământul universitar în Brăila, modernizarea sălii de lectură a facultăţii, laboratoare didactice, săli de curs, internet wi-fi, bibliotecă on-line. Priorităţile mele pentru Brăila vor fi cele legate de comunicare prin internet wireless în spaţiile publice, semaforizarea inteligentă de tip „undă verde" pe Călăraşi, Dorobanţi şi Griviţa, iluminarea nocturnă a monumentelor istorice din Brăila".

 

4. CARANICA GEORGE MARIUS
29 ani, avocat
"În ultima perioadă m-am perfecţionat continuu în domeniul juridic. Din 2012 reprezint brăilenii în Consiliul Local Municipal, calitate în care am fost desemnat ca membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la una din societăţile comerciale ale municipalităţii, pe care am eficientizat-o. Susţin iniţiativa înfiinţării unui Centru de Asistenţă Juridică Primară cu caracter social. Concretizarea demersurilor juridico-administrative legate de transferul bazelor sportive aflate acum în administrare naţională către municipalitate".

 

5. BADIU VIRGINIA LOREDANA
45 ani, un copil, economist, administrator financiar Colegiul Naţional Gh. Munteanu Murgoci
"În actualul mandat m-am implicat în proiecte pentru cartierele Brăilei, am susţinut proiectul de reabilitare a Căminului Cultural din Chercea, construirea unei clădiri multifuncţionale în Şcoala Radu Tudoran. Îmi doresc reabilitarea Căminelor Culturale din Chercea, Radu Negru, finalizarea asfaltării străzilor din cartiere, construirea unui teren de sport".

 

 

 

6. MANGIUREA SILVIU 59 ani, un copil, inginer constructor - administrator societate
"M-am implicat în susţinerea proiectelor pentru construirea şi reabilitarea clădirilor, staţii de epurare şi tratare apă, reţele de canalizare, apă potabilă, gaz metan şi obiective industriale.
Îmi doresc ca în viitorul mandat să susţin continuarea proiectelor de reabilitare energetică a tuturor sediilor de grădiniţe şi şcoli din Brăila, asfaltarea aleilor şi a străzilor".

 

 

7. VOINEAG CRISTIANA
33 ani, un copil, medic specialist diabet şi nutriţie
"Sunt Coordonator al Programului Naţional de Diabet în judeţul Brăila şi consider că întreaga activitate pe care o desfăşor este extrem de necesară în perioada următoare, având în vedere evoluţia acestui tip de boli. Susţin implementarea unui program educaţional în şcoli şi licee privind nutriţia adecvată pentru un stil de viaţă sănătos. Înfiinţarea în pieţe a unui sector pentru producătorii locali şi promovarea alimentelor bio şi eco sunt priorităţile mele".

 

 

 

8. PETRESCU EDUARD HERERA
44, un copil, jurist, administrator societate
"Am fost vicepreşedinte al Fundaţiei Brăilene pentru Tineret, reprezentant comercial al Bond Holding Technology, Tokyo Electronics, Philips România. Azi am propriile mele afaceri.
Promovez modernizarea pieţelor din Brăila pentru ca toţi producătorii şi comercianţii locali să îşi poată desfăşura activitatea în spaţii amenajate corespunzător".

 

 

9. DUMITRU FLORIN
53 ani, doi copii, inginer, administrator societate comercială
"Ca inginer în Marina Militară am participat la programele de înzestrare cu nave militare fluviale. Am lucrat în comandamente de mari unităţi de nave, în divizioane operative, în baze logistice de marină - unde am deţinut funcţii tehnice de locţiitor al comandanţilor şi comandant al navei unităţii de reparaţii nave militare. Propun colaborarea cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti pentru amenajarea zonelor de intrare în Municipiul Brăila, organizarea unui concurs de proiecte privind sistematizarea spaţiilor dintre blocuri şi realizarea pe faleza Dunării a Monumentului Eroilor Marinari Români".

 

10. JANTEA CRICAN ALEXANDRU
30 ani, consilier Juridic - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, mediator autorizat
"Urmăresc legalitatea contractelor de finanţare europeană, particip la concilieri în cazul unor litigii pe contracte de finanţare şi consider că experienţa mea privind utilizarea eficientă a fondurilor europene este importantă în contextul actual. Susţin organizarea de festivaluri tematice pentru tineri, proiecţii de filme româneşti şi scurt metraje în aer liber, organizarea de concursuri de proiecţii de lumini şi picturi 3D pe faţadele unor clădiri din Brăila şi realizarea unui centru multimedia".

 

 

11. PĂTĂRLĂGEANU VALENTIN
41 ani, doi copii, asistent medical
"Iubesc oamenii, de 23 de ani lucrez în Spitalul Judeţean şi 11 ani am coordonat activitatea medicală la Secţia Ortopedie.
Promovez competiţiile sportive organizate între şcoli pe diferite ramuri sportive, dar şi organizarea de campionate regionale între judeţe. Voi susţine organizarea trimestrială a unor activităţi medicale de prevenţie a bolilor specifice diferitelor categorii de vârstă".

 

 

12. RĂZVAN POPESCU
33 ani, economist, consultant Management în proiecte cu finanţare europeană
"În prezent coordonez un proiect finanţat de Comisia Europeană, ce aduce informaţiile mai aproape de cetăţeni. Am lucrat la realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Municipiul Brăila, strategiile celor 3 Grupuri de Acţiune Locală (G.A.L) şi Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescăreşti a Judeţului Brăila (FLAG Brăila).
Doresc să le oferim tinerilor din generaţia mea mai multe posibilităţi de petrecere a timpului liber, prin amenajarea Falezei Dunării cu bănci SMART, o zonă de relaxare şi recreere cu panorama către Dunăre şi Portul Brăila, integrarea aleilor de promenadă de pe Faleza Dunării într-un circuit de alergare. Tot pentru brăileni doresc mai multe spaţii verzi şi mai multă curăţenie, spectacole cu formaţii celebre la Zilele Brăilei, dar şi evenimente underground. Propun amenajarea unei zone multifuncţionale pentru practicarea sporturilor în aer liber: BRAILA SKATE PARK".

13. PISICĂ IONUŢ MARIUS
34 ani, un copil, inginer auto - reprezentant tehnic comercial
"Sunt coordonatorul punctului de lucru Brăila la o societate multinaţională din domeniul agricol. În primii 3 ani am dublat profitul şi serviciile oferite, iar acum suntem în extindere.
Promovez înfiinţarea în fiecare cartier a centrelor after-school şi funcţionarea în timpul vacanţei de vară a grădiniţelor opţionale. Extinderea sistemului de supraveghere a locurilor de joacă asigură o siguranţă mai bună a copiilor".

 

 

14. NEACŞU CORNELIA
44 de ani, un copil, director societate comercială
"Am fost educatoare, am lucrat în cadrul celei mai mari societăţi private de asigurări din ţară. De 12 ani deţin un salon de înfrumuseţare, în cadrul căruia am format profesionişti. Anul trecut am deschis un pet shop, o altă pasiune a mea, dragostea pentru animale. Susţin adopţiile câinilor fără stăpân şi campaniile de sterilizare pentru a reduce numărul animalelor de pe stradă".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro