Mergi la conţinutul principal

Cu licoarea lui Bachus în nas pe drumurile patriei!

Poliţiştii de la Rutieră au avut mult de lucru la finele săptămânii care s-a încheiat. În număr mare pe şosele, "caschetele albe" au oprit în trafic zeci de şoferi, printre aceştia găsind şi inconştienţi care au îndrăznit să urce la volan după ce au dat pe gât băuturi alcoolice. 

Astfel, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, la ora 2.30, poliţiştii de la Făurei au depistat, pe raza comunei Dudeşti, în satul Tătaru, un tânăr de 20 de ani, care emana puternic miros de alcool, iar rezultatul alcooltest a confirmat bănuielile oamenilor legii: 0,60 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă, la sânge, o valoare de două ori mai mare a alcoolemiei. Tânărul a fost condus la Spitalul din Făurei, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcool din sânge. Acesta s-a ales cu dosar penal şi a rămas şi fără permis de conducere.
Pe 19 decembrie, un alt şofer care a băut şi a urcat la volan a picat în plasa poliţiştilor. La ora 22.45, poliţiştii de la Dudeşti l-au "mirosit" pe un bărbat de 32 de ani, care conducea maşina personală pe o stradă din localitate, deşi era sub influenţa alcoolului: 1,25 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Rezultatele n-au întârziat să apară: dosar penal şi permis suspendat până la susţinerea unui nou examen.

Poliţiştii: "Alcoolul la volan ucide!"

Nici în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii de la Rutieră n-au stat degeaba. La ora 4.20, chiar pe Calea Călăraşilor din municipiu, l-au tras pe dreapta pe Leonard M., un bărbat de 41 de ani, care duhnea a băutură, iar rezultatul alcooltest a fost 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Probele biologice prelevate la Spitalul Judeţean de Urgenţă au dus, şi în acest caz, la suspendarea permisului de conducere şi întocmirea unui dosar penal pe numele şoferului.
Poliţiştii avertizează conducătorii auto că şi în zilele ce urmează, chiar şi în acelea de sărbătoare, vor fi în număr mare la serviciu, motiv pentru care le recomandă să nu se abată de la litera legii şi să nu uite că alcoolul la volan poate ucide.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro