Mergi la conţinutul principal

CSM îşi exprimă "profunda preocupare" privind intrarea în vigoare a noului Cod Civil pe 1 octombrie

Potrivit sursei citate, subiectul a fost dezbătut şi în şedinţa de joi a Consiliului, în urma căreia s-a apreciat că, în acest context, se impune accelerarea pregătirii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, dar şi a celorlalţi actori implicaţi în actul de justiţie.
Pe de altă parte, având în vedere realităţile sistemului judiciar şi consecinţele intrării premature în vigoare a celorlalte trei coduri (procedură civilă, penal şi procedură penală), CSM "se pronunţă în mod ferm în sensul stabilirii unei date de intrare in vigoare a acestora în anul 2012, într-un termen rezonabil de la finalizarea studiului de impact, pentru a implementa măsurile de pregătire a sistemului judiciar din punct de vedere al asigurării pregătirii profesionale a magistraţilor, identificării şi alocării resurselor umane, financiare şi logistice necesare sistemului judiciar, inclusiv pentru a efectua ajustările structurale necesare".
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a amintit vineri, în cadrul unei conferinţe, că raportul final al Comisiei Juridice a Camarei Deputaţilor referitor la noul Cod civil a fost depus la Cameră, iar în document data de intrare în vigoare a actului normativ este 1 octombrie. "Celelalte coduri rămân a fi gândite sub aspectul datei de intrare în vigoare şi în raport de concluziile studiilor de impact, care vor fi finalizate în toamna acestui an. Celelalte coduri implică, într-adevăr, o serie de măsuri de organizare judiciare şi o serie de măsuri de susţinere din partea Guvernului, atât sub aspectul pregătirii condiţiilor logistice, cât şi sub aspectul adecvării schemelor de personal la noile provocări lansate prin codurile procedurale, în special", a precizat ministrul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro