Mergi la conţinutul principal

CS Făurei a câştigat cu 2-0 partida cu Agricola Borcea

• în urma acestui succes, formaţia lui Bănel Nicoliţă urcă pe locul al 8-lea în clasament • Stelian Nicoliţă şi Puşcaşu au marcat pentru gazde

 

Fără Bănel Nicoliţă şi Agache, CS Făurei a reuşit să câştige cu 2-0 partida susţinută pe teren propriu cu Agricola Borcea, iar în urma acestui succes a urcat pe locul al 8-lea, în clasametul Seriei a II-a, a Ligii a III-a.

Meciul a avut două reprize distincte, prima a fost controlată de formaţia vizitatoare, însă aceasta a fost superioară formaţiei gazdă doar la capitolul posesie a mingei, şi o parte secundă controlată autoritar de echipa manageriată de fostul internaţional stelist.

După primele 45 de minute, scorul a fost egal, 0-0, dar în repriza a doua CS Făurei atacat mai mult, iar în minutul 75 a deschis scorul, când Percă a centrat în careul oaspeţilor, iar Stelian Nicoliţă a preluat mingea şi a şutat din voleu, la colţul lung, pentru 1-0.

Formaţia din Făurei a forţat marcarea celui de-al doilea gol şi în penultimul minut de joc al părţii secunde Iliescu a fost faultat în careu, iar Andrei Puşcaşu a marcat din penalty şi a stabilit scorul final al partidei, 2-0, pentru CS Făurei.

Cu acest succes, formaţia din Făurei adună 8 puncte în 5 etape din acest retur şi urcă pe poziţia a 8-a.

În runda următoare, echipa manageriată de Bănel Nicoliţă va juca pe terenul liderului, Rapid Bucureşti.

CS Făurei: Stavrev – Mocanu, Drezaliu, Bârsănel, Băicoianu – Roată (min. 89: Dragomir), Apostol, Percă, Iliescu  (min. 89: G. Cloşcă) – S. Nicoliţă, Puşcaşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro