Mergi la conţinutul principal

Crosul “Ziua Olimpică”, ediţia a IX-a, are loc sâmbătă în Parcul Monument

doritorii se pot înscrie în ziua competiţiei, începând cu ora 8.30, în zona Rondoului din Parc

 

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila (DJST) organizează sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 8.30, în Parcul Monument, zona Rondou, crosul “Ziua Olimpică”, ediţia a 9-a, cea mai importantă competiţie de masă care se organizează la Brăila. La fel ca şi la celelalte ediţii, cea din acest an este patronată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman şi se desfăşoară în toată ţara, pe tot parcursul lunii iunie 2018.

Organizatorii evenimentului din parcul Monument sunt DJST, Primaria Municipiului Brăila, Academia Olimpică – filiala Brăila, cu sprijinul oferit de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi CSM Brăila.

Competiţia va fi structurată pe mai multe secţiuni: elevi de liceu, sportivi şi alte categorii, până în 40 de ani şi peste 40 de ani.

Vârsta minimă de participare este de 10 ani. Toate persoanele cu vârste sub 18 ani trebuie să prezinte adeverinţă medicală cu menţiunea: “Apt pentru efort fizic”.

Alergătorii cu vârsta peste 18 ani se vor putea înscrie dacă prezintă adeverinţe medicale cu menţiunea “Apt pentru efort fizic” sau completează declaraţii pe propria răspundere la momentul înscrierii.

Doritorii se pot înscrie în ziua competiţiei, începând cu ora 8.30, în zona Rondoului din Parcul Monument.

Toţi participanţii vor primi câte un tricou inscripţionat cu insemnele COSR “Olympic Day” şi o diplomă cu semnătura preşedintelui CIO, Thomas Bach.

Primii trei clasaţi de la toate categoriile vor primi premii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro