Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Croitori ca pe vremea lui Cuza

Într-o perioadă când tot mai multe ateliere de croitorie sunt scose de pe piaţă de invazia de costume făcute în regim industrial, la Brăila funcţionează o afacere de familie cel mai probabil unică în ţară. Soţii Raluca şi Marius Diaconu au un mic atelier de croitorie la care nu apelează oamenii de rând, ci scenografii teatrelor sau caselor de producţie cinematografică. Croitoria lor, situată într-o casă din centrul vechi al oraşului, pe strada Mărăşti, produce uniforme de epocă, replici cât mai fidele ale celor purtate de ostaşii din vechime, de la cei de pe vremea lui Cuza până la cei din armata lui Antonescu. Nu doar uniforme de armată ies, însă, din mâna celor doi soţi şi a celor două croitorese angajate de ei. În atelier se mai confecţionează şi echipamente de pompieri, de jandarmi şi chiar de miliţieni din epoca de început a regimului comunist. De fapt, de orice costumaţie ar avea nevoie un producător de film sau teatru, soţii Diaconu se încumetă să facă, deşi de multe ori este o adevărată provocare pentru ei să reuşească să reproducă în detaliu piesele de vestimentaţie care se foloseau în urmă cu zeci sau sute de ani.
Dificultatea cea mai mare stă în procurarea materialelor adecvate. O stofă sau un postav de o calitate cel puţin apropiată de a celor utilizate de înaintaşi este aproape imposibil de găsit în zilele noastre. "În comerţ nu mai găsim ceea ce ne trebuie nouă. Din fericire, încă mai există ţesături adecvate prin depozitele vechilor fabrici de confecţii. Acolo mai găsim un sul de stofă sau unul de postav. Când se vor goli şi aceste depozite, probabil că va trebui să facem comandă pentru o stofă de lână tocmai prin Anglia sau cine ştie pe unde, iar costurile de producţie o să crească foarte mult", ne-a spus Raluca Diaconu.
Nici în alte ţări nu se mai găsesc ţesături cum erau odinioară. Soţii Diaconu au reuşit, de exemplu, să uimească un scenograf de film din Austria, atunci când au reuşit să croiască vreo 30 de uniforme de soldaţi austro-ungari din timpul primului război mondial, folosind o stofă de lână ca pe vremuri. "Aveam comandă pentru aceste uniforme şi norocul a făcut să descopăr, în ceaprozeria unui şepcar bătrân din Galaţi, un sul de stofă exact din acea textură care ne trebuia nouă. A fost de acord să ni-l vândă, pentru că nici el nu mai are comenzi cum avea altădată, şi ne-a zis şi de unde îl procurase. Era vorba de o fabrică din Buhuşi. Imediat ne-am urcat în maşină şi am mers până acolo. Aşa am reuşit să facem rost de stofa de lână de care aveam nevoie. Am făcut uniformele şi producătorii de film austrieci au fost de-a dreptul încântaţi când le-au văzut. Filmul a ieşit deja pe piaţă, se numeşte «Silent mountain» (Muntele tăcut n.n.). Când l-am vizionat, am avut o satisfacţie aparte la scenele în care apăreau soldaţii îmbrăcaţi cu uniformele făcute de noi", ne-a povestit Marius Diaconu.

Totul a plecat de la un hobby

I-am întrebat pe soţii Diaconu cum le-a venit ideea unei afaceri atât de originale. Ne-au mărturisit că punctul de plecare a fost un hobby pe care Marius îl are încă din copilărie. Marius este bucureştean get-beget, născut şi crescut în capitală. De mic, l-au fascinat medaliile, fotografiile şi livretele militare rămase de la un bunic al său. "Pe bunicul nu l-am apucat, a murit înainte de a ne naşte eu şi fratele meu, Dragoş. A fost ofiţer, iar câteva dintre obiectele rămase de la el ne-au determinat să punem bazele unei mici colecţii de efecte militare. Asta se întâmpla în anii 80. Tot atunci, unchiul nostru, care era magistrat militar şi avea o uniformă de serviciu foarte frumoasă ne-a făcut cadou o pereche de epoleţi. Din acel moment, am început să colecţionăm uniforme militare. În principal pe mine m-a prins această pasiune", ne-a mărturisit Marius Diaconu. Acesta a început să colecţioneze cu frenezie medalii, insigne, uniforme şi alte efecte militare aparţinând exclusiv Armatei României. În 1993 a fost primit în Societatea Numismatică Română, iar ulterior a fost admis în Secţia Numismatică a Cercului Militar Naţional. În calitate de membru numismat a participat la numeroase expoziţii, obţinând locuri fruntaşe cu exponatele sale. Marius a urmat cursurile unei facultăţi de inginerie a construcţiilor, însă n-a mai apucat să dea licenţa. Pasiunea pentru uniforme militare l-a determinat să renunţe la facultate pentru a deschide o afacere profilată pe hobby-ul său. Astfel, în 2002, a înfiinţat o firmă, împreună cu fratele său, şi a început să producă uniforme de epocă. "Obiectul de activitate al firmei este realizarea de replici istorice ale uniformelor şi diverselor efecte militare din diferite epoci. Ca potenţiali clienţi, aveam în vedere teatrele, producătorii de filme, asociaţiile de reconstituire istorico-militară", precizează Marius.
La început, treaba a mers destul de greu. "Nu aveam un atelier propriu şi tot ce făceam, făceam la terţi. Din cauza asta, nu prea ieşea ce trebuie, deşi eu aveam exact în minte ceea ce voiam să fac", ne-a spus Marius. Situaţia a început să se schimbe din 2004, după ce s-a căsătorit, iar proaspăta sa soţie s-a implicat în afacere. Inginer textilist de meserie, Raluca Diaconu era persoana cea mai potrivită să lucreze efectiv la uniformele produse de firma soţului său. Cei doi şi-au şi-au împărţit sarcinile: Marius venea cu conceptul, documentându-se temeinic despre fiecare uniformă în parte şi detaliile care o făceau specială, iar Raluca se ocupa de croitorie, folosind maşina de cusut pe care o aveau acasă. Aşa, calitatea produselor finite a fost asigurată, iar comenzile au început să sporească. Când au început să apară comenzile de anvergură, soţii Diaconu au decis să investească într-un atelier propriu. Raluca a renunţat la serviciul pe care îl avea la o fabrică de confecţii şi s-a axat pe atelierul deschis în casa din Brăila unde funcţionează şi în prezent. De ce Brăila? "Fiindcă eu sunt brăileancă", ne-a răspuns Raluca. "Iniţial, cumpărasem casa ca să locuim în ea. Dacă nevoile atelierului au tot crescut şi fiecare cameră este ocupată acum ori cu maşini de cusut, ori cu uniforme puse pe umeraş, a trebuit să renunţăm la a mai locui aici. Casa a rămas ca atelier, iar noi locuim cu mama, într-un apartament de bloc", ne-a mai explicat Raluca Diaconu.

Costul actual al unei uniforme de epocă poate ajunge până la 4.000 lei

Prima comandă mai serioasă la care au lucrat soţii Diaconu a fost pentru filmul "Restul e tăcere", al regizorului Nae Caranfil. Nu mai puţin de 30 de uniforme au fost făcute pentru acel film, iar unele dintre ele au presupus foarte multă muncă manuală, deoarece aveau în componenţă epoleţi şi petliţe ce trebuiau brodate cu fir de aur. Personajul care l-a jucat pe regele Ferdinand a purtat o astfel de uniformă reprodusă până la cele mai fine detalii de Marius Diaconu şi soţia sa.
Într-un anume fel, cei doi readuc la viaţă, prin munca lor plină de pasiune, o lume de mult dispărută, foarte diferită de lumea actuală. Frumuseţea şi complexitatea uniformelor reînviate în atelierul soţilor Diaconu vorbeşte despre acele vremuri când ofiţerii îşi respectau statutul în societate printr-o ţinută impecabilă care, literalmente, strălucea în timpul paradelor militare. Toate detaliile de pe acele uniforme - tresele, epoleţii, brandemburgurile, galoanele, leduncile - aveau menirea să impresioneze, iar croiala tunincilor şi pantalonilor poate fi o bună sursă de inspiraţie pentru actualii creatori de modă. În colecţia sa de obiecte vechi, Marius Diaconu are şi câteva fotografii de epocă de o calitate extraordinară, care înfăţişează mândrii ofiţeri ce pozau impetuos. "Eu m-am convins că oamenii de atunci erau altfel, aveau altă educaţie, pentru ei ţinuta era ceva foarte important. Postura aceea dreaptă, cu gulerul închis până la ultima gaică le dădea un aer aparte. Se vedea că sunt mândri de statutul lor de militari. Astăzi, nimeni nu mai suportă, de exemplu, uniformele cu guler tare. Când croiesc o uniformă, trebuie să am grijă să o las cât mai lejeră la gât. Actorii care vin la probă când iau măsură pentru uniformă îmi solicită acest lucru", ne-a spus Raluca Diaconu.
Din păcate, aşa cum s-a pierdut eleganţa şi impetuozitatea din ţinuta ofiţerilor de armată, s-au pierdut şi multe din materialele cu care se confecţionau pe vremuri uniformele. Stofele sunt tot mai greu de găsit, iar nasturii - banalii nasturi - se dovedesc aproape imposibil de reprodus. Chiar dacă alama din care se fac nasturii încă se mai găseşte, tehnologia de fabricaţie prin presare la rece aproape că s-a pierdut. Atelierul de produse metalice cu care colaborează soţii Diaconu reuşeşte să reproducă nasturii pentru uniforme, însă niciodată la calitatea celor originali. De aceea, uniformele vechi colecţionate de-a lungul timpului de Marius Diaconu îşi păstrează o frumuseţe aparte, nealterată de trecerea timpului, şi extrem de greu de copiat.
Cu toate greutăţile întâmpinate, croitoria soţilor Diaconu reuşeşte să ţină pasul cu comenzile primite de la clienţi. Există colaborări cu teatre din toată ţara, inclusiv cu teatrul "Maria Filotti" din Brăila, sunt în derulare proiecte solicitate de producători de filme, iar un segment important de piaţă este reprezentat de muzee. De altfel, cele mai complexe uniforme, care au şi costat cel mai mult, au fost făcute pentru diverse muzee din ţară. Preţul unei uniforme de epocă se încadrează între 500 de lei şi 4.000 lei. Cele mai simple intră în categoria mică de preţ, iar cu cât complexitatea creşte, cu atât sporeşte şi preţul. "Totul ţine de detalii. O uniformă purtată de generali, ce conţine broderie cu fir de aur ajunge să coste câteva mii de lei", precizează Marius Diaconu.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii