Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Criza forţei de muncă, între răzbunarea destinului şi politicile pentru puturoşi

Zece angajatori privaţi locali au pornit procedura legală pentru a-şi aduce personal din alte ţări, mai precis din afara spaţiului comunitar. Necesarul estimat de firmele cu pricina este de circa 120 de persoane, numai în acest an. Adică de peste zece ori mai mult decât numărul de străini care au cerut viză de lucru în 2017! Din rândul acestor companii, primul care a trecut linia de finiş şi a adus deja un grup de circa 50 de vietnamezi este şantierul naval VARD Brăila. Conducerea companiei a explicat că a fost ultima măsură la care s-a gândit şi pe care a fost nevoită să o aplice pentru a-şi rezolva problema de personal. Practic directorul şantierului, Alina Puia, a subliniat că unitatea s-a chinuit mai bine de un an şi jumătate să-şi acopere din sursă autohtonă necesarul de personal, în contextul în care au crescut comenzile de nave pentru unitatea de la Brăila.

Am urmărit comentariile postate de cititorii noştri la acest articol şi am constatat cu oarecare surprindere că brăilenii văd exclusiv vina angajatorului în toată această poveste. O parte dintre comentatori au văzut un fel de răzbunare a destinului pentru că la un moment dat unitatea a făcut concedieri de personal, constrânsă la vremea respectivă de numărul în scădere al comenzilor pentru construcţii de nave. Iar acum, când are nevoie acută de ei, evident, nu-i mai găseşte pentru că, între timp, oamenii, meseriaşi fiind, au plecat din ţară să lucreze în şantiere din străinătate pe mii de euro salariu. De altfel, unii dintre comentatori au extins această “răzbunare a destinului” la întreg patronatul autohton mergând pe ideea că, atunci când le era bine, angajatorii îşi băteau joc de propriii salariaţi pe care-i plăteau la minimul pe economie, chiar dacă aceştia lucrau şi ore suplimentare, inclusiv în weekenduri. Şi uite acum, peste ani, cum primesc o palmă simbolică prin faptul că îşi caută angajaţi dar nu-i mai găsesc pentru că au migrat în ţări europene! Ce m-a mirat a fost faptul că nu a amintit niciunul dintre comentatori despre politica dezastruoasă a guvernelor posdecembriste care n-a făcut altceva decât să arunce-n stânga şi-n dreapta cu pomeni sociale ca să-şi asigure capital electoral şi au încurajat astfel nemunca. Cum i-au lăsat pe evazionişti, inclusiv cei care folosesc munca la negru, să-şi facă de cap. Cum în timp s-a ajuns în situaţia în care pentru 1.200 lei salariu net, costul total al angajatorului să fie peste 2.000 lei! Ok, e de înţeles pe undeva frustrarea directă a brăilenilor în relaţie cu patronatul, ţinând cont de experienţa ultimilor aproape 30 de ani, dar oare guvernările din tot acest răstimp, indiferent de culorile politice, chiar nu au nici o vină? Pentru că un lucru este cert: mergem la serviciu nu din plictiseală, ci ca să ne asigurăm resursele financiare pentru a ne întreţine familia şi un trai decent. Iar dacă statul oferă pe gratis celor care fentează munca pomeni care cumulat se adună, să zicem, la nivelul unui salariu minim, de ce să arătăm acuzator cu degetul doar spre cei care fug de muncă şi stau cu mâna-ntinsă la banii publici?




Categorie articol: 

Comentarii