Mergi la conţinutul principal

Criteriile după care va fi numit viitorul manager al Spitalului Judeţean: “Om din sistem, capabil şi dacă este şi din PSD e cu atât mai bine”

• declaraţia este a preşedintelui CJ Brăila Francisk Chiriac  • sursa citată a afirmat, recent, că deja se gândeşte la o persoană care ar putea prelua, ca interimar, biroul managerului Mihail Iugulescu • cât despre zvonurile privind posibilitatea ca directorul medical al Spitalului de Psihiatrie, Delia Râşnoveanu să fie “în cărţi”, Chiriac nu a negat informaţia, dar cu precizarea că aceasta nu este singura opţiune

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a comentat, recent, faptul că mandatul lui Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean Brăila se apropie de sfârşit peste o lună de zile. În acest context, şeful judeţului a recunoscut că deja au început dezbateri aprinse pentru selectarea unui om potrivit care să preia, ca interimar, conducerea SJU. Chiriac a precizat astfel că are de ales între câteva variante, însă şi-ar dori ca viitorul manager să fie membru PSD, dar şi din sistem.

“E posibil ca viitorul manager să nu fie medic. E posibil să fie membru PSD. Avem o listă de câţiva oameni. Sunt şi membri PSD care pot îndeplini condiţiile de a fi manager, dar avem şi câţiva oameni din afară. Cel la care m-am gândit eu este membru PSD. Dar decizia va fi luată în Biroul Politic Judeţean. Nu poate fi o decizie asumată doar de mine, ci şi de partid. Dar eu sincer vă spun, mi-aş dori să fie şi membru PSD şi din sistem pentru că sunt colegii noştri, avem încredere unii în alţii. Eu m-aş bucura şi cred că aş avea o colaborare bună. Nu pot să vă spun deocamdată dacă e femeie sau bărbat”, a declarat Chiriac, fără a oferi mai multe detalii.

Cât despre zonurile apărute pe tema venirii pe fotoliul de manager interimar la SJU Brăila a directorului medical din cadrul Spitalului de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” Brăila, Delia Râşnoveanu, Chiriac a recunoscut că există un sâmbure de adevăr. Dar chiar şi aşa, şeful judeţului susţine că aceasta este doar una dintre variantele pe care le ia calcul.

“Eu am mai multe nume în cap. Aşa cum am spus, împreună cu partidul vom lua o decizie cine va fi manager interimar la Spitalul Judeţean. Ne-am gândit la un om din sistem, să fie un om capabil şi dacă este şi din PSD e cu atât mai bine pentru că e colegul meu şi îl ştiu foarte bine. Dar faptul că e membru PSD ar fi ultimul factor pe care l-aş bifa pe lista de criterii de performanţă al următorului manager interimar. Doamna Râşnoveanu poate fi o posibilă variantă pentru interimatul la Spitalul Judeţean. Şi ea este pe listă, dar mai sunt şi alte nume”, a mai completat Chiriac.

 

Şeful judeţului are planuri şi pentru contractul cu noul manager

Francisk Chiriac a precizat că se gândeşte foarte serios şi la modificarea tipului de contract pe care îl va semna cu viitorul manager al Spitalului Judeţean, astfel încât, în cazul în care vor exista nemulţumiri să poată fi implementate soluţii şi chiar demiteri.

“Fostul contract cu domnul manager Iugulescu a fost foarte prost întocmit. Eu îmi doresc ca noul contract cu noul manager, în momentul când va lua postul respectiv, când va da concurs, să vină cu mai multe elemente noi. Să avem o evaluare la 6 luni, una la 1 an de zile, criterii de performanţă. Deci lucruri normale într-un contract de management. Evaluarea să fie realizată de o comisie din care eu să nu fac parte, ca să fiu imparţial, cu specialişti care să controleze mai bine sau să documenteze efectiv, să vadă actul managerial pe criteriile de performanţă. Dacă acestea nu vor fi îndeplinite, atunci să avem posibilitatea să găsim o altă persoană competentă care îşi doreşte binele spitalului, care are o viziune asupra dezvoltării spitalului”, a conchis preşedintele CJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro