Mergi la conţinutul principal

UPDATE 14.10: Slujba de înmormântare, mâine la ora 13.00

UPDATE 14.10: Slujba de înmormântare este programată pentru duminică, la ora 13.00, la Catedrala Nașterea Domnului. Familia lui Cristi a anunțat, de asemenea, că înhumarea se va face la Cimitirul Sf. Constantin.

 

UPDATE 19.40. Avionul care a adus în țară trupul lui Cristi a aterizat în urmă cu mai bine de jumătate de oră. După perfectarea documentelor oficiale aferente, mașina mortuară a pornit spre Brăila, unde este așteptată să ajungă în jurul orei 23.00, în această noapte. Prietenii lui Cristi sunt deja în număr mare la Catedrala Nașterea Domnului din Bariera Călărașilor.  

 

Cursa Tarom care îi aduce acasă pe Cristi și părinții lui are o întârziere de 5 ore. Avionul ar fi trebuit să decoleze din Germania la 11.30 (ora României) și să ajungă la București la 14.40. Din cauza unor probleme însă, abia acum îmbarcă pasagerii. Vom reveni cu detalii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro