Mergi la conţinutul principal

Crimă şi pedeapsă... la Gradiştea

Ei bine, suspecţii de crimă sunt puşi în libertate, trimişi acasă bine-mersi, ca să menţină în continuare frica şi teroarea în satul în care s-a produs tragedia, în timp ce ei sunt cercetaţi sub control judiciar. Nu este scenariul unui film de groază, nu sunt clişee SF. Asta se întâmplă în momentul de faţă în localitatea brăileană Gradiştea, după ce principalii suspecţi în cazul uciderii femeii pe uliţa satului, într-o seară de februarie, au fost eliberaţi... din lipsă de probe. Deşi toţi cei patru călăi care au atacat-o pe femeie şi care s-au luptat cu ea până au lăsat-o fără suflare au recunoscut iniţial că au vrut să o omoare, între timp, făptaşii au căpătat curaj, de parcă nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le miroase. Mai mult decât atât, pe urmele lor a fost pus cel mai bun câine poliţist, care le-a mirosit imediat urma şi i-a condus pe anchetatori la uşa ciorditorilor bănuiţi de crimă. Ei bine, după oribila faptă, cei patru acuzaţi s-au răzgândit, au susţinut că sunt nevinovaţi şi curaţi ca lacrima şi s-au plâns în faţa judecătorilor Curţii de Apel Galaţi că nu mai suportă să stea în arest preventiv şi că ar fi fost ameninţaţi şi bătuţi de poliţişti ca să recunoască omorul. Vă imaginaţi câtă putere de convingere au avut sau cât de bine au fost sfătuiţi cei patru suspecţi ca să treacă de la o extremă la alta? Sau poate că norocul a fost de partea lor, aşa au fost descântate astrele, ca procurorul de caz să tergiverseze efectuarea unor expertize importante... Le-a întunecat Dumnezeu minţile tuturor, astfel încât judecătorii îl acuză pe procurorul respectiv că a
cerut cu întârziere efectuarea expertizei biocriminalistice genetice, Curtea de Apel Galaţi are dubii şi cu privire la capacităţile câinelui poliţist care a luat urma făptaşilor, iar singura certitudine în acest caz constă în faptul că, până la stabilirea clară a vinovăţiei, inculpaţii nu pot sta la nesfârşit în arest preventiv.
La Gradiştea, o femeie a fost omorâtă la drumul mare de patru indivizi care şi-au recunoscut fapta. Acum, ei sunt liberi ca păsările cerului, iar teroarea a pus stăpânire pe întregul sat. Până când rezultatele ADN vor face lumină în acest caz, indivizii care au recunoscut că au ucis-o pe femeie pentru a-i fura banii ar putea ataca din nou.
Omorul comis în seara de 23 februarie s-ar putea repeta oriunde, oricând, sub aripile unor legi protectoare, care omit că, uneori, din disperare şi tot aşteptând să li se facă dreptate, oamenii mai aplică şi legea talionului. Ce se va întâmpla atunci?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro