Mergi la conţinutul principal

Crema alergătorilor de dirt-track din Europa concurează sâmbătă la Brăila

Cei mai buni alergători din 10 ţări, Austria, Slovenia, Italia, Polonia, Rusia, Ungaria, Croaţia, Ucraina, Cehia şi România participă sâmbătă la etapa a III-a a Campionatului European de dirt-track.

Ţara noastră este reprezentată de Alexandru Toma şi Fănică Popa de la clubul organizator al competiţiei, CSM Brăila, precum şi de bucureşteanul Marian Cojocaru.

Sâmbătă, de la ora 15.00, 16 alergători se vor lupta să prindă primele opt poziţii care asigură calificarea în semifinalele competiţiei continentale.

Programul etapei a III-a a Campionatului European este următorul:
7.30 - 9.00 - inspecţia tehnică pentru antrenamentul oficial
10.00-12.00 - antrenamentele oficiale ale concurenţilor
12.15-13.30 - inspecţia tehnică pentru concurs
14.00 - instructajul concurenţilor
14.30 - parada celor 16 sportivi titulari şi a rezervelor
15.00 - primul start

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro