Mergi la conţinutul principal

Cosmin Nedelcu, pe podium la Festivalul de şah de la Slobozia

• în turneul seniorilor şahistul brăilean l-a învins pe maestrul FIDE Cristian Daianu şi a pierdut doar în faţa maestrului internaţional Victor Romcovici • de asemenea, brăileanul Matei Grigore a obţinut al doilea premiu la noua categorie de vârstă la care participă în acest an

 

În weekend-ul trecut trei şahişti de la Orizont 64 Brăila, Cosmin Nedelcu, Victor Dumbravă şi Matei Grigore au participat la un Festival de şah la Slobozia, competiţie cu 200 de sportivi din România şi Republica Moldova la start, şi toţi au obţinut rezultate bune, demonstrând că sunt în formă cu puţin timp înainte de startul naţionalelor de la Călimăneşti – Căciulata.

Festivalul de şah organizat de clubul ACS Satori a fost structurat pe cinci secţiuni, open seniori, băieţi 8, 10, 12 şi 14 ani.

Cosmin Nedelcu, şahist cu dublă legitimare, Orizont 64 Brăila – CSM Gloria Buzău, şi Victor Dumbravă au participat în turneul seniorilor alături de alţi 63 de jucători. La acest turneu, cu patru puncte, Nedelcu s-a clasat pe locul al 11-lea la general şi pe poziţia a doua la categoria de vârstă brăieţi, 14 ani. Talentatul şahist brăilean a obţinut trei victorii, dintre care una a fost în partida cu maestrul FIDE, Cristian Daianu, două remize şi a suferit o singură înfrângere în partida cu maestrul internaţional, Victor Romcovici din Republica Moldova. În urma acestor rezultate Nedelcu a acumulat 50 de puncte la coeficientul Elo.

Tot în turneul seniorilor Victor Dumbravă a obţinut 2 puncte şi jumătate din 6 posibile.

La turneul rezervat băieţior de 10 ani, unde au participat 47 de şahişti, Matei Grigore a obţinut 4 puncte din 6 posibile şi a ocupat locul al doilea la categoria de vârstă U9. Este cel de-al doilea premiu pe care sportivul pregătit de candidat maestru în şah, Ionel Balcan îl obţine în primul său an la noua categorie de vârstă, 8-10 ani.

Câştigătorii au primit din partea organizatorilor premii în bani, diplome, medalii şi cupe.

“Aceste rezultate sunt încurajatoare pentru noi în perspectiva finalelor naţionale de la Călimăneşti – Căciulata care vor avea loc în perioada 26 martie – 6 aprilie. Eu sper că acolo jucătorii de la clubul nostru vor prinde vârful de formă”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro