Mergi la conţinutul principal

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a «executat» Suceava. Urmează verificarea celor 69 de transferuri la licee de la Brăila!

O echipă a Corpului de Control al ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a efectuat, în perioada 11-14 august, un control la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, având ca tematică verificarea unor proceduri privind admiterea în învăţământul liceal de stat în anul şcolar 2015-2016, mai precis modalitatea în care au fost soluţionate situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată.


La Suceava, dintre cele 386 de cereri aprobate, transferurile a 332 de elevi au fost aprobate fără respectarea prevederilor legale prevăzute de Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat.

"S-a constatat, de asemenea, că majoritatea cererilor aprobate nu sunt însoţite de documente care să justifice situaţiile speciale invocate în aprobare"- se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.


Prin urmare, la Suceava, la propunerea echipei de control, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a aprobat următoarele măsuri:
1. Anularea transferurilor efectuate cu încălcarea prevederilor legale.
2. Cercetarea disciplinară a membrilor comisiei de admitere a ISJ Suceava pentru încălcarea prevederilor legale privind transferul elevilor.
3. Sesizarea organelor de cercetare penală privind săvârşirea unei posibile infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu modalitatea de aprobare a transferurilor elevilor după repartizarea computerizată.


"Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice este astfel consecvent în ceea ce priveşte descurajarea prin măsuri ferme a oricăror tendinţe de încălcare a reglementărilor legale", se mai arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro