Mergi la conţinutul principal

Corona a pus capăt seriei de cinci victorii brăilene

• formaţia braşoveană s-a impus cu 32-26, în Polivalentă, în partida cu HC Dunărea • principala marcatoare a gazdelor, Alina Vătu, s-a accidentat grav şi a ajuns la spital

 

Formaţia braşoveană fără Buceschi, Tătar şi Hotea, accidentate, a reuşit să câştige cu 32-26 partida disputată în Polivalenta brăileană cu HC Dunărea.

La HC Dunărea cele mai bune jucătoare au fost Alina Vătu, care, din nefericire, a suferit o accidentare la mână şi a ajuns la spital, şi portarul Adriana Medvedeva, care şi-a anunţat deja plecarea de la Brăila. Oana Cîrstea şi-a reziliat contractual cu gruparea de la Dunăre şi a stat în tribună. În teren echipa gazdă a avut-o pe Shteriova însă, venită după o accidentare, interul echipei naţionale a Macedoniei a avut o prestaţie modestă.

Jocul, pe ansamblu, a fost controlat de Corona Braşov, astfel că după o serie de cinci victorii brăilene, echipa braşoveană a reuşit să câştige chiar la Brăila şi astfel să-şi ia revanşa pentru înfrângerea suferită în tur pe teren propriu.

În minutul 13, graţie reuşitei Laurei Chiper Corona s-a desprins la 8-4.

HC Dunărea a înscris de trei ori pe contraatac prin Berescu şi s-a apropiat la doar un gol de adversara sa, la jumătatea primei reprize. Corona s-a desprins din nou la trei lungimi 12-9, în minutul 19, însă brăilencele nu au cedat lupta şi au reuşit să egaleze la 13-13 prin Gheorghe în minutul 28 şi la 14-14 prin Alina Vătu un minut mai târziu. Dar HC Dunărea a rămas însă în patru jucătoare de câmp după ce Craiu şi Axinte au fost eliminate, iar Corona a marcat prin Sorina Târcă şi la pauză a avut un gol avans, 15-14.

Repriza a doua s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, Corona a condus la trei goluri diferenţă, ulima dată cu 21-18, până în minutul 44, când Alina Vătu a egalat la 22-22. Cele două combatante au mai fost la egalitate, 23-23, în minutul 46. HC Dunărea a rămas fără principala marcatoare, Alina Vătu care s-a accidentat grav şi a ajuns la spital iar în minutul 51 Corona s-a detaşat la trei lungimi, braşovencele au gestionat foarte bine finalul partidei şi s-au impus cu 32-26.

Pentru HC Dunărea au marcat Alina Vătu 11 goluri, Ana Maria Berescu 6, Cristina Gheorghe 4, Diana Munteanu 3, Diana Axinte 1, Iryna Shutska 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro