Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cornel Dinu urmăreşte din balconul Spitalului de Urgenţă evoluţia echipei Dinamo

Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că speră ca Dinu să primească permisiunea medicilor de a vorbi cu antrenorul Liviu Ciobotariu, după partida de joi seară.
"Despre situaţia lui Cornel Dinu e greu să spui că este bună într-un astfel de moment. E însă într-o situaţie medicală stabilă, îmbunătăţită faţă de săptămâna trecută. Aşa cum am mai spus trebuie delimitată zona de infarct pentru a putea fi făcută intervenţia chirugicală. Ea trebuie făcută. Din câte ştiu a putut să urmărească antrenamentul de ieri de la fereasta spitalului de urgenţă. Eu sunt convins că mâine seară, dacă medicii îi vor permite, fiind un om care ştie să gestioneze stările emoţionale, va putea să transmită antrenorului Liviu Ciobotariu observaţiile referitoare la meci. Dinu este o fire tenace, chiar dacă uneori se mai fandoseşte", a spus Badea.
Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat marţea trecută în Clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus cu ambulanţa. În urma investigaţiilor, medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic acut. Medicul Şerban Brădişteanu a declarat că, după stabilirea diagnosticului, lui Cornel Dinu i-a fost montat un stent, iar ulterior va fi supus unei intervenţii de by-pass coronarian. Medicul a anunţat că oficialul dinamovist va fi operat pe cord deschis după ce zona de infarct va fi bine delimitată şi se va stabili dimensiunea acestuia, stentul fiind o măsură provizorie.
Meciul Dinamo - NK Varazdin (Croaţia), din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc, joi, 28 iulie, de la ora 21.00.




Categorie articol: 

Comentarii