Mergi la conţinutul principal
Primăria, dată în judecată pentru că nu rezolvă problema maidanezilor

Copilul liberalului Cătălin Boboc, muşcat de un câine comunitar

• fostul senator brăilean Cătălin Boboc vrea să dea în judecată Primăria după ce copilul său a fost muşcat de un câine comunitar pe stradă şi a avut nevoie de intervenţii chirugicale • total nemulţumit de administraţia Dragomir, PNL-istul susţine că are de gând să ceară doar 1 leu despăgubire, însă totodată obligarea municipalităţii, prin hotărâre de instanţă, la realizarea unui proiect de hotărâre privind ridicarea câinilor de pe domeniul public

 

Prim-vicepreşedintele PNL Brăila Cătălin Boboc vrea să forţeze mâna primarului Marian Dragomir de a rezolva mai repede problema câinilor comunitari de pe străzi prin construirea de noi padocuri. Fostul senator a susţinut, ieri, o conferiţă de presă în care a anunţat, printre altele, că, în urmă cu două săptămâni, fiul său a fost atacat şi muşcat destul de grav de un câine comunitar, astfel că a avut nevoie de intervenţii chirugicale. Motiv pentru care, a anunţat Boboc, are de gând să dea în judecată Primăria şi CLM Brăila. Chiar şi aşa, liberalul a precizat că are de gând să ceară ca despăgubire o sumă simbolică, însă mai important, obligarea primarului şi a consilierilor municipali de a întocmi şi adopta un proiect de hotărâre care să vizeze ridicarea tuturor câinilor comunitari de pe străzile oraşului şi cazarea lor în noi adăposturi.

“Acum două săptămâni, Alex, fiul meu, a fost muşcat de un câine, dar destul de rău pentru că a trebuit să mergem la chirurgie. Ştiţi ce mi-a zis copilul după acest episod neplăcut? Bine, asta după ce un coleg i-a spus că a mai păţit cineva asta şi a dat în judecată Primăria. Mi-a zis: «Tată, vreau să dăm în judecată Primăria». M-a pus pe gânduri. Şi am să fac următorul lucru: am să dau în judecată Primăria pentru treaba asta, ca reprezentant al fiului meu minor. Am să cer 1 leu despăgubiri. Dar am să încerc ca prin hotărârea pe care o pronunţă instanţa, Primăria şi Consiliul Local Municipal să fie obligate ca în termen de 60 de zile să vină cu un proiect asumat pentru strângerea câinilor de pe străzi. Ştiu că asta înseamnă nişte fonduri, că asta înseamnă poate să construieşti nişte padocuri, dar asta mai înseamnă şi că este un subiect pe care trebuie să îl închidem odată pentru totdeauna”, a declarat Boboc.

Mai mult, fostul senator a vorbit despre imaginea negativă pe care o generează asupra oraşului această problemă care rămâne fără rezolvare la nivelul administraţiei actuale.

“Eu unul, ca brăilean, mor de ruşine când vin oameni şi fac poze unei clădiri din centrul istoric, reabilitată, frumoasă, plină de istorie, veche de poate 200 de ani şi în acele fotografii cu siguranţă apar şi haitele de câini de pe Republicii. Asta mi se pare că arată despre noi că suntem în urmă cu 200 de ani. Mi se pare că este o pată pe eticheta noastră. Şi ca oraş, dar şi ca oameni. E o pată pe obrazul nostru, al fiecăruia”, a mai punctat liberalul.

Cătălin Boboc a făcut în acest context şi o analiză a activităţii de la începutul mandatului şi până în prezent a primarului Marian Dragomir, subliniid o serie de alte probleme rămase nerezolvate şi cerându-i demisia edilului-şef. Vom reveni.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro