Mergi la conţinutul principal
Mama fugită de acasă, tatăl condamnat la închisoare

Copile martore la crimă

• Valentin Ciprian Cazacu, tată a trei minore de 6, 8 şi 10 ani, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în penitenciar, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte • instanţa a dispus, totodată, sesizarea DGASPC, pentru luarea măsurilor de ocrotire faţă de cele trei minore la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti • asta în condiţiile în care fetiţele au fost părăsite de mamă, iar tatăl va ajunge după gratii • în ianuarie anul trecut, Cazacu l-a lovit pe un consătean care a căzut şi şi-a zdrobit capul de pardoseală, intrând în comă • agresorul a târât apoi victima în curte, lovind-o cu capul de pământul îngheţat, provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav • victima a decedat a doua zi la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi • martori la agresiune au fost chiar fetiţele lui Cazacu

 

Copile abandonate de mamă în satul Lanurile, comuna Viziru, la un pas de a fi luate şi de lângă tatăl lor, care a fost condamnat penal. Valentin Ciprian Cazacu, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la închisoare cu executare şi va ajunge la puşcărie imediat ce sentinţa va rămâne definitivă, iar cele trei fiice minore aflate în grija sa vor intra, inevitabil, sub ocrotirea statului.

Zilele acestea, magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul Valentin Ciprian Cazacu la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM). Judecătorii au dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi emiterea unei adrese către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti, “pentru luarea măsurilor de ocrotire faţă de minorele CŞA, CRD şi CN”, aflate în prezent în îngrijirea tatălui.

Nu în ultimul rând, instanţa de judecată a admis pretenţiile civile ale urmaşilor victimei, patru la număr, care vor primi, în total, 4.500 lei şi 300 euro despăgubiri. Sărac lipit pământului, Cazacu va trebui să plătească despăgubiri şi unităţilor spitaliceşti care i-au acordat asistenţă medicală victimei, precum şi cheltuielile de judecată.

Reamintim că, în ianuarie anul trecut, Valentin Ciprian Cazacu, tată a trei copii minori, din localitatea Lanurile, comuna Viziru, l-a lovit pe un bărbat din aceeaşi localitate, băgându-l în comă. Victima a decedat a doua zi la spital, iar agresorul a fost reţinut, pus sub control judiciar şi trimis în judecată pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM). Agresiunea a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în gospodăria inculpatului, chiar de faţă cu fetiţele sale, în vârstă de 6, 8 şi 10 ani. De altfel, copilele au fost audiate ca martori ai acuzării.

A fost a doua dramă prin care au trecut micuţele din satul Lanurile în decurs de trei luni, după ce mama lor le-a părăsit în noiembrie 2016.

 

Copile părăsite de mamă în Lanurile

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Valentin Ciprian Cazacu a trăit în concubinaj cu Cristina Cheleş, domiciliată în aceeaşi localitate. Cei doi au împreună trei fetiţe, pe R., N. şi Ş., de 6, 8 şi 10 anişori (la data la care s-a petrecut tragedia). Cristina, mama fetiţelor, a fost crescută de Alexandru Paraschiv, bărbatul care avea să fie ucis fără motiv, sub privirile îngrozite ale micuţelor. Deşi nu erau rude de sânge, defunctul Paraschiv era considerat “bunicul” micuţelor şi locuia în aceeaşi gospodărie situată pe strada Trandafirilor din localitatea Lanurile, comuna Viziru.

În noiembrie 2016, nu se ştie din ce motiv, Cristina Cheleş şi-a părăsit fără nicio remuşcare fetiţele, acestea rămânând de atunci în grija tatălui. Din păcate, însă, Valentin Ciprian Cazacu a început să consume alcool în exces şi să se certe cu Alexandru Paraschiv, care era, de asemenea, alcoolic. De altfel, Paraschiv era despărţit în fapt de soţia sa de circa 17 ani şi are patru copii majori, doi dintre aceştia fiind plecaţi în străinătate, iar soţia lui Alexandru Paraschiv s-a stabilit definitiv în Spania.

Procurorul criminalist din cadrul PT Brăila preciza la finalizarea cercetărilor:

“Între inculpatul Cazacu Valentin Ciprian şi victima Paraschiv Alexandru s-a creat o stare tensionată generată de faptul că, deşi o găzduia pe aceasta din urmă fără ca între ei să existe vreo apropiere, numai inculpatul căuta de muncă la diverse persoane din sat, iar din sumele modice obţinute trebuia să asigure întreţinerea a doi adulţi şi trei copii. În seara zilei de 21 ianuarie 2017, în intervalul orar 19:00 - 21:00, inculpatul Cazacu Valentin Ciprian, victima Paraschiv Alexandru şi martorul C. Vasile au consumat alcool în imobilul susmenţionat, fiind toţi în stare de ebrietate. La un moment dat, victima a ieşit în sat, iar după 15-20 de minute inculpatul a constatat că-i lipsea o sumă de bani şi a concluzionat că-i fusese sustrasă de către victimă”.

În jurul orei 21:00, Vasile C. a plecat acasă, iar pe drum s-a întâlnit cu Alexandru Paraschiv, constatând că acesta era mort de beat, se deplasa “pe şapte cărări” şi era incoerent în exprimare.

Imediat după ce victima a intrat pe uşă, Valentin Ciprian Cazacu i-a reproşat lipsa banilor şi s-au luat la ceartă, de faţă cu cele trei copile. Cei doi cheflii s-au încăierat şi s-au îmbrâncit, iar la un moment dat bărbatul de 40 de ani a prins victima de o mână şi i-a tras câţiva pumni zdraveni în zona obrazului drept, propulsând-o la podea. Soarta îi fusese pecetluită.

 

O viaţă spulberată şi o familie distrusă de alcool

Aflat în stare avansată de ebrietate, Alexandru Paraschiv a căzut ca secerat, lovindu-se cu fruntea şi cu partea dreaptă a craniului de podea. Concomitent, a început să sângereze abundent. Martore la agresiune, micuţele de 8 şi 10 ani, aveau să declare ulterior că “s-a auzit o bufnitură puternică”. Potrivit anchetatorilor, victimei îi curgea sânge din nas, a vomat, apoi a rămas întinsă pe pardoseală, într-o stare de semiconştienţă. Dacă agresorul s-ar fi oprit în acel moment şi ar fi chemat repede ambulanţa, sărmanul Paraschiv ar fi avut, poate, vreo şansă. Cazacu, însă, a continuat agresiunea. Procurorul de caz: 

“În continuare, inculpatul a tras victima în curte, unde este posibil ca aceasta să se fi lovit din nou cu partea dreaptă a capului de sol. În timp ce se afla în holul locuinţei, inculpatul a mai lovit victima cu pumnii şi cu picioarele în zona abdomenului, dar fără a-i provoca leziuni. Culmea, inculpatul aflat în stare de ebrietate, exprimându-se incoerent, a apelat în mod repetat serviciul unic de urgenţe 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe, dar le-a spus în acelaşi timp operatorilor că victima se afla afară şi că intenţiona să o lovească cu picioarele”.

Până să vină ambulanţa şi poliţia la locul faptei, Valentin Ciprian Cazacu a tras muribundul înapoi în casă, pentru că afară era un ger de crăpau pietrele. În cursul aceleiaşi nopţi, Alexandru Paraschiv a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. A fost apoi transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Galaţi, unde a decedat după numai o zi, mai precis pe data de 23 ianuarie 2017.

Potrivit medicilor legişti, moartea victimei Alexandru Paraschiv a fost una violentă şi s-a datorat “traumatismului cranio-cerebral grav cu hematom (cheag de sânge - n.r.) subdural acut de emisfer cerebral stâng masiv cu dilacerare şi contuzie temporală stângă şi comă de trunchi cerebral (GCS 4)”. La câteva ore de la comiterea agresiunii, victima avea o alcoolemie de 1,85 grame la mie.

Valentin Ciprian Cazacu, bărbatul care l-a răpus pe Alexandru fără niciun motiv şi fără să-i pese de consecinţe, a fost reţinut pe ordonanţă în data de 22 ianuarie 2017, iar a doua zi instanţa de judecată a dispus arestarea sa pentru o perioadă de 30 de zile, sub acuzaţie de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM). Agresorul a contestat măsura arestării preventive şi, trei zile mai târziu, instanţa superioară a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.Ulterior, în august 2017, autorul agresiunii din satul Lanurile a fost trimis în judecată, fiind condamnat la închisoare cu executare, după jumătate de an de proces.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro