Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Copilărie în paralel

Acum sunt la modă Puya, Lady Gagga şi Hannah Montana, iar fetiţele, toate "boite", cu fusta mult deasupra genunchiului şi bluza decoltată viseză la Zac Efron. Nu am nimic personal cu acest gen de muzică, însă mi-e greu să-mi dau seama ce înţelege un copil de 8 ani din versurile acestor piese. Superman şi Batman, eroii foştilor mei colegi din generală, sunt motive de râs pentru băieţii de acum. Personajele au îmbătrânit odată cu creşterea generaţiei mele, iar acum, când ar fi mai mare nevoie de ele, nu mai pot lupta. Băieţeii se imaginează a fi diverşi roboţi, care în loc să salveze lumea, o distrug. Nimeni nu-şi mai închipuie că e prinţesă sau supererou, nimeni nu se mai bucură de joaca afară... Singura dorinţă a noii generaţii pare a fi aceea de a omorî cât mai mulţi jucători la Counter sau de a cucerii noi teritorii la Metin.
Noi ne chinuiam să legăm prietenii, în timp ce ei vorbesc pe messenger. Ce importanţă are că din 280 de persoane doar pe 50 le cunoaşte? Şi că din aceste 50, doar cu una vorbeşte în fiecare zi, câte 5 ore, despre aceleaşi fleacuri?
Pentru ei pare că nu există diferenţe prea mari între zile sau anotimpuri... E doar mai mult sau mai puţin timp de joacă şi "vbit p mess". În timp ce noi ne jucam fotbal în curtea şcolii, noua generaţie se întrece în golurile pe care le dă KAKA virtual sau monştrii omorâţi de Mario. Nu-i mai pasă nimănui sau nimănui din cei cărora ar trebui să le pese, că eşti bun într-un domeniu; acum se pune accent pe pixelii de la cameră, iPoduri de "enşpe" giga şi telefoane care ar fi în stare să vorbească în locul lor, iar cultura generală se măsoară în cât de repede găseşti răspunsul pe Google la Qonquiztador sau în zecile de pagini pe care le are referatul de pe Wikipedia pe care oricum nici tu şi nici nimeni nu-l va citi vreodată. Dacă noi adormeam fericiţi pe poveştile citite de bunica, băieţeii şi fetiţele ascultă scrierile lui Creangă sau Anderson pe Triluliu, în timp ce mai omoară un "nenorocit".
Copiii de 8 ani nu au habar ce e aia iarnă. Ştiu doar că ar trebui sa ningă, e frig şi poate cel mai important vine un tip gras, îmbrăcat in roşu, care are şi o barbă lungă pân' la brâu. E cunoscut sub pseudonimul de "Moş Crăciun", dar cum au citit pe Wikipedia că e un inexistent, un fals inventat de părinţi pentru bucuria celor mici, magia Crăciunului a dispărut. În Ajun se ascultă "Astăzi s-a născut Hristos", evident varianta cântată de Nicolae Guţă, în timp ce dau un "mass" copiat de pe Google cu "Sărbători fericite".
Noi plângeam cu zilele după Bonibon, Poiana şi Cola, ei se strâmbă când aud de toate acestea zicând că sunt nimicuri de toate zilele. Pentru noi, era minune să găsim o păpuşă sau maşinuţă cu telecomandă sub pom, ei visează la iPhonuri, Wii, PlayStation şi "haine de firmă".
Nu oferă bucheţele de ghiocei la începutul primăverii, culese chiar de ei, aşa cum făceam noi. E mult mai simplu să dai 30 de bani pe unul. Iar uliţa bunicii, undeva prin Craiova sau Suceava (diferenţă de vreo 524 km), e liniştită acum. Nimeni numai ceartă pe nimeni că vrea să fie mare sau că nu a mâncat totul din farfurie.
Nu se mai bucură, numai râd dacă aud vreo glumă; se mulţumesc cu un simplu "LOL". Nu s-au frământat luni de zile să afle ce e aia "filosofie" au dat un click pe Google şi au aflat în mai puţin de 30 de secunde. Ei nu mai roşesc dacă se vorbeşte de sexualitate şi se gândesc la altceva când aud de capră.
Reprezintă generaţia sedentarilor, care ar face absolut orice şi vă rog să mă credeţi când o spun, absolut orice în faţa calculatorului. Sunt generaţia crescută cu supă la plic şi shaorma, mănâncă chipsuri cu tona şi beau cola cu quintalul. Sunt viitorul care se tem să socializeze cu cel de lângă, pentru că tatăl său e şomer. Generaţia crescută în oraşe mici, printre maşini de lux, care au înlocuit dacia, lanţuri de supermarketuri, megamarketuri, gigamarketuri şi sute de blocuri gri care întristează şi aglomerează şi mai tare oraşul. Copii crescuţi cu frică de pedofili, violatori, criminali, hoţi sau simpli nebuni care se iau de ei pe stradă, copii care măsoară fericirea în euro, care se vor plânge când vor creşte că nu au bani şi vor face greve. Cu toate acestea, colecţia de iPhonuri va fi nelipsită.
Pentru ei Balzac, Maupassant, Moliere, Călinescu şi mulţi alţii sunt nişte oameni care au scris nişte idei sau poate nici atât. Nimeni nu prea mai ştie cine a fost Marlyin Monroe sau Fred Astaire, cu toţii au auzit în schimb de eleva şi elevul porno. Oricine poate face carieră acum, Roxy Manelista, Sexy Brăileanca, adevărate soprane, sunt doar nişte exemple. Toată lumea ştie cine sunt Boc şi Tăriceanu şi ce dezbat ei zilnic, nimeni nu are habar de binele pe care l-a făcut Nelson Mandela Africii, de cauzele pentru care a luptat.
E uimitor ce se poate întâmpla în 10 ani. Mă limitez deocamdată la atât. Mă întreb pe mine şi pe voi ce se va întâmpla peste 10 de ani cu o Românie a Nikitei şi a lui Naomi, în care "s skrie romaneshte", e tixit de malluri şi bmwuri, se pune accent pe hainele de firmă...? O Românie în care ţi-e frică să-ţi laşi copilul afară de teamă să nu ţi-l ia cu japca, iar explicaţia fericirii e cea din DEX? O Românie a copiilor cocoşaţi şi deprimaţi?




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii