Mergi la conţinutul principal

Copiii de la «Quilling by Monica» aduc personajele Disney la Biblioteca Judeţeană

Întâlnire între brăileni şi personajele îndrăgite de la Disney. Copiii de la atelierele "Quilling by Monica" vă aşteaptă sâmbătă, 28 mai, între orele 13.00 - 15.00 la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" din municipiu la vernisajul expoziţiei "Disney".
După expoziţia "Primăvara prin ochi de copil", când zeci de copii au realizat tablouri tematice şi le-au donat bibliotecii, iată că micii artişti revin în atenţia publicului brăilean cu o nouă gamă de lucrări. De această dată, copiii au creat din hârtie colorată rulată personajele lor favorite de la Disney. Emoţionaţi şi nerăbdători să le fie admirate lucrările, aceştia vă aşteaptă să le fiţi alături la vernisaj. De asemenea, vor fi prezenţi Monica şi Ştefan Andrei, artiştii care le-au împărtăşit celor mici taina quillingului în cadrul atelierelor "Quilling by Monica".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro