Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Convalescenţii

Din păcate, criza o să şi plece mai târziu de pe la noi, pentru că, chiar şi la trei ani de la începerea prăbuşirii economice, numai o parte a populaţiei plăteşte efectele ei. Anumite categorii profesionale care se consideră la putere şi scăpate de sub orice control şi-au făcut singure partea, de la lefuri până la pensii speciale. Asta înseamnă şi că o serie de instituţii funcţionează prost sau profită că deţin pâinea şi cuţitul ca să-şi tragă o felie mai mare, în detrimentul celorlalţi. Aşa se pare că a făcut şi Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Industriilor, care nu poate justifica un mizilic de un milion de euro din averea strânsă în prosperii ani cât a ocupat funcţii înalte. Dacă instanţa va decide aşa, ar fi prima avere confiscată din acest motiv în România - probabil aşa se explică şi vizibila ezitare a judecătorilor (procesul a ajuns undeva la Curtea Supremă), care n-au făcut niciun efort să scurteze chinurile fostului demnitar, lăsând procesul să se prelungească enorm, ca un avertisment subtil asupra altor viitoare dosare similare. Să le piară curajul anchetatorilor să mai cerceteze vreo avere, că cine ştie a cui va fi aceasta? Corb la corb nu-şi scoate ochii - va rămâne pentru multă vreme un principiu incontestabil mai puternic decât articolul 16 din Constituţie, cel cu egalitatea tuturor în faţa legii.

Sigur, criza s-ar fi terminat de mult dacă n-am fi suspinat continuu după investitori cărora să le vindem ţara sau dacă s-ar fi aplicat din timp terapia de şoc. Aşa, mai avem şi azi ditamai giganţii, cum ar fi Parlamentul, sau Banca Naţională - ferită cu grijă de valul restructurărilor, dar alimentată mereu cu vip-uri politice, ori chiar televiziunea publică, unde câte un angajat se mai plictiseşte şi alege o tentativă de sinucidere în Legislativul ţării, aşa, ca o bătaie de joc la adresa celorlalţi români. Nu e destul că alţii ne-au făcut de toată bafta în lume (fără a fi pedepsiţi în niciun fel pentru asta!), de ne e ruşine să vorbim româneşte pe străzi străine ca să nu fim recunoscuţi, trebuia să suportăm şi cascadoria angajatului TVR (care a fost premiat, nu concediat, pentru gestul său!) preluată apoi şi retransmisă de jur împrejurul globului.
S-au întâmplat şi lucruri mai rele - cum a fost contractul de autostradă încheiat la preţ triplu sau vânzarea companiei naţionale petroliere pe un preţ de nimic. Acestea sunt exemple de evitat, pentru că nici de data asta nu există vinovaţi (nici măcar nu a fost iniţiată o procedură de căutare a lor). Aşa riscăm să ajungem din nou la concluzia că stăm prost cu modelele de urmat. Asta pentru că nu ne uităm aici, chiar lângă noi. N-au plecat chiar toţi românii să slujească prin străini şi nici nu se îmbulzesc să-şi dea strâmb cu părerea pe la cine ştie ce emisiuni de dat strâmb cu părerea. Pur şi simplu îşi văd de treabă. Lumea nu mai are timp de pierdut.




Categorie articol: 

Comentarii