Mergi la conţinutul principal

Contraste… prin lumina ochilor

• pe 14 decembrie 2019, începând cu ora 16:00, la Casa Memorială “Petre Ştefănescu-Goangă” va avea loc o manifestare cultural-artistică, vernisajul expoziţiei de portrete a artistului plastic Florin-Gabriel Călin, urmat de un spectacol

 

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, începând cu ora 16:00, la Casa Memorială “Petre Ştefănescu-Goangă”, va avea loc manifestarea cultural-artistică Contraste… prin lumina ochilor.

Acţiunea organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila include, în preambul, vernisajul expoziţiei de portrete a artistului plastic Florin-Gabriel Călin, urmată de un spectacol susţinut chiar de persoanele care au pozat artistului, printre care se numără actori, scriitori, interpreţi de muzică folk, de muzică populară şi nu numai. Înainte de momentul artistic pregătit, fiecare personaj portretizat va mai fi “prelucrat” puţin de maeştrii epigramei Mihai Frunză, Alexandru Hanganu şi Stela Şerbu-Răducan, membrii Clubului Umoriştilor Brăileni “Ştefan Tropcea”.

Aşadar, sâmbătă, o dualitate vernisaj-spectacol, respectiv ochii portretelor realizate de artistul Florin Gabriel Călin, prinşi în nuanţe vag definite, ce lasă loc de interpretări, în congruenţă cu momentele prestaţiilor live ale aceloraşi personaje desprinse din pânza tablourilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro