Mergi la conţinutul principal

Contrabandă cu ţigări

Percheziţii în Ianca la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Poliţiştii au găsit 100 de pachete cu ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în casa unei localnice şi la societatea unde aceasta lucra. Marfa de contrabandă a fost confiscată de oamenii legii.
În ziua de 7 octombrie, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Brăila, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca au efectuat 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar deţine ilegal, în scop de comercializare, pachete cu ţigări. Poliţiştii au depistat la locuinţa unei localnice de 46 de ani, 90 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova. "Întrucât aceasta era angajata unei societăţi comerciale din oraş, poliţiştii au extins cercetările şi au efectuat un control la acea societate, găsind alte 10 pachete cu ţigarete. Cele 2.000 de ţigarete au fost rdicate în vederea confiscării", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform prevederilor Legii 86/2006, privind Codul Vamal al României.
În aceeaşi zi, poliţiştii au depistat un vrâncean care transporta ilegal lemne şi un brăilean care avea o ladă plină cu peşte, fără a avea vreun act de provenienţă. La ora 10.30, agenţi de la Postul de Poliţie Comunal Cireşu l-au depistat în trafic, în satul Batogu, pe Vasile T. (32 de ani), din comuna Mera, judeţul Vrancea, care transporta cu autoutilitara material lemnos. Poliţiştii au stabilit că în avizul de însoţire figura cantitatea de 4 metri cubi, pe care bărbatul trebuia să o transporte în judeţul Ialomiţa. Totuşi, în urma măsurării a rezultat cantitatea de 2,21 metri cubi de lemn. Întreaga cantitate de lemn, în valoare de 500 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cel depistat a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare 2.000 de lei.
Agenţi de la Postul de Poliţie Comunal Galbenu l-au oprit din drum pe localnicul Ştefan O. (33 de ani), din satul Drogu, care transporta într-o ladă, cu bicicleta, cantitatea de 18 kg de peşte, din specia caras. "Poliţiştii au stabilit că acesta a pescuit peştele dintr-o baltă amenajată, aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Jirlău.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru deţinerea, transportul, comercializarea fără documente a peştelui, conform prevederilor OG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro