Mergi la conţinutul principal

Consilierii judeţeni vor alege un preşedinte interimar la CJ

Tensiunile din Consiliul Judeţean Brăila s-ar putea încheia în ultima şedinţă ordinară din acest an. La întâlnirea consilierilor judeţeni de marţi, 23 decembrie, ce va avea loc la ora 9:00, pe Nava Ovidiu, se va alege un vicepreşedinte din partea majorităţii, făcându-se astfel un prim pas către intrarea în normalitate a instituţiei. Mai exact, între cele 23 de proiecte propuse pe ordinea de zi a şedinţei, se află şi cel privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean a lui Florin Mija şi declararea "vacant" a locului acestuia. Totodată, la şedinţa ordinară, consilierii ar trebui să aleagă un nou vicepreşedinte şi să mandateze cu atribuţii de preşedinte interimar, fie pe liberalul Ovidiu Nechita, fie pe înlocuitorul lui Mija. Trebuie specificat şi faptul că pe aceeaşi ordine de zi se află şi un proiect privind constatarea încetării mandatului de consilier judeţean a fostului liberal Cristian Ancuţa, care s-a declarat independent în baza Ordonanţei 55/2014 privind migrarea politică a aleşilor locali.
De precizat că, potrivit listei cu care Uniunea Social Liberală (USL) s-a înscris la alegerile locale din 2012, următorii doi care aşteaptă să intre în mini-parlamentul judeţean sunt PSD-iştii Viorel Alexandru (profesor) şi Petru Gurău (ofiţer în rezervă).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro