Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Configurari

Intoarcerea acasa intr-un tarim strain

Sint oameni care isi parasesc tinutul de bastina fara macar sa se uite in urma lor, dornici de a fi intr-un loc nou, de a deveni ceva diferit. Altii pleaca cu greu, cu speranta unei vieti mai bune sau ca sa fuga de asuprire. Iar altii nu pot sa plece deloc, desi si-ar dori sa poata. In oricare dintre situatii, atunci cind trebuie sa te intorci acasa, realizezi adeseori ca locul in care vrei sa te intorci nu mai exista.
Desi neputinta intoarcerii acasa este citeodata literala, ca atunci cind locul de unde venim sau comunitatea in sine au fost distruse, de cele mai multe ori neputinta e data de realizarea faptului ca locul pe care l-am lasat in urma, la fel ca si noi insine, s-a schimbat, adesea de nerecunoscut. Ce trist e sa-ti vizitezi din nou locul preferat, parcul din lunca riului, pe care ti-l amintesti scaldat in raze de soare, cu rate pluting pe ape si cu perechi de indragostiti plimbindu-se mina-n mina, numai ca sa gasesti hirtii purtate de vint si banci cu vopseaua sarita! Iara in alte dati situatia e la polul opus, iar parcul e acum un centru social, cu activitati si tirguri de arta, plin de oameni si de agitatie. Sigur ca e mai dinamic, mai frumos, dar nu e ceea ce-ai purtat cu tine in amintire. In oricare dintre cazuri, vrei sa te reobisnuiesti cu locul, sa regasesti in el asa cum e acum cioburi din amintirile tale, sa refaci puntea cu sentimentele de demult . Despartirea intrerupe cumva curgerea din care erai parte odata si transforma schimbari minore, care sint, pina la urma, parte integranta a vietii de zi cu zi, in rupturi si obstacole de netrecut. Acasa devine strain pentru ca tu nu ai fost acolo sa fii autor in istoria lui asa cum s-a petrecut ea.
Cu cit mai mult stai departe, cu atit mai putin ii apartii locului din care ai plecat si cu atit mai putin relevant devii pentru el. Ca sa te poti reintegra in societate, trebuie sa te renasti acolo, cum s-ar spune. Trebuie sa respecti ritualurile corecte de asimilare in comunitate, cam in acelasi fel in care un copil creste dintr-un bebelus generic al speciei umane intr-un membru care participa la viata unei anumite realitati sociale. Trebuie sa fii strain in tara ta mama, privit cu suspiciune si neincredere de localnicii care pe vremuri iti fusesera compatrioti, acuzat de a fi respins locul in care te-ai intors pentru ca iti pasa, apasat de dorinta apriga de a ii apartine din nou, dar ignorat pentru ca nu il mai intelegi asa cum il intelegeai inainte de a pleca.
Citeodata, oamenii cred ca ai devenit unul dintre cei de prin tarile pe care le-ai vizitat. Mi s-a spus ca nu mai sint americanca, ne-zgomotoasa si politicoasa acum, precum japonezii printre care am trait. Am auzit si de europeni care sint criticati pentru ca sint prea "americani", cind se intorc dupa un timp petrecut in Statele Unite. Americanii care se intorc acasa dupa o lunga perioada de timp petrecuta in Europa sint adeseori admirati pentru o (perceputa) aura de sofisticare sau, dimpotriva, dispretuiti pentru o (perceputa) atitudine de snobism, ambele proiectii bazate pe stereotipuri ale americanilor despre europeni, mai mult decit pe fapte reale. (Desi trebuie sa recunoastem ca sint si dintr-aceia care chiar se dau mari cind se intorc acasa!).
Adevarul este ca atunci cind te intorci schimbat in propria-ti tara, nu e neaparat din cauza ca tu ai devenit membru al unei alte societati, cit e din cauza ca ai fost strain intr-o alta tara. O asemenea experienta te poate face profund umil. Sau te poate duce la aroganta. Dar intotdeauna te face sa apreciezi locul de unde vii. Si in cele din urma, dupa ce iti dovedesti hotarirea de a te fi intors pentru totdeauna (dar si faptul ca nu te-ai schimbat chiar atit de mult pe cit le era lor teama), cei din jur iti vor accepta experientele din locurile straine si vor accepta cu bucurie sa incerce o lacusta prajita numai pentru ca tu le spui ca e buna. Au incredere in tine. Esti Acasa!




Categorie articol: 

Comentarii