Mergi la conţinutul principal

Conducea băut, fără vreo jenă, pe Şoseaua Dig Brăila - Galaţi

un şofer gălăţean a avut ghinionul de a se întâlni cu poliţiştii brăileni, care nu l-au iertat

 

În cursul zilei de luni, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat de 44 de ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 22B, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro