Mergi la conţinutul principal

Conducătorul unui microbuz şcolar nu purta masca de protecţie corespunzător

vineri, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pentru creşterea gradului de disciplină rutieră în domeniul transportului în comun de persoane intrajudeţean • şoferul unui microbuz şcolar nu purta corespunzător masca

 

Şoferul unui microbuz destinat transportului elevilor nu purta masca de protecţie în mod corespunzător, iar poliţiştii i-au dat amendă.

La data de 16 octombrie 2020, în intervalul orar 06.30-08.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au acţionat pentru creşterea gradului de disciplină rutieră în domeniul transportului în comun de persoane intrajudeţean, în contextul stării de alertă pentru prevenirea răspândirii Covid-19. S-au efectuat controale pe principalele artere rutiere din judeţul Brăila şi în municipiul Brăila. “Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat pe conducătorul unui microbuz folosit pentru transportul şcolar, care nu purta masca de protecţie corespunzător. Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru nerespecatrea prevederilor Legii 55/2020”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro