Mergi la conţinutul principal

Condamnat pentru proxenetism, un cetăţean european a fost expulzat

* în noaptea de 28 august, bărbatul care executa o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarul Brăila a fost preluat de poliţiştii de la Imigrări şi escortat până la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac * cetăţeanul străin condamnat pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de persoane a fost liberat condiţionat şi i s-a interzis să mai rămână în ţara noastră

 

Cetăţean european condamnat pentru trafic de persoane, preluat din Penitenciarul Brăila şi expulzat de pe teritoriul României. Acesta a executat o pedeapsă cu închisoarea, însă recent a fost liberat condiţionat la propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Brăila. Bărbatul care ar fi coordonat o reţea de prostituţiei care acţiona în mai multe ţări, printre care şi România, nu mai are voie să rămână în ţara noastră.

În noaptea de 28 august 2019, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila, împreună cu o echipă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au efectuat o acţiune de îndepărtare, sub escortă, de pe teritoriul României, a unui cetăţean european. Acesta fusese condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, proxenetism în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată. Persoana a fost încarcerată în anul 2016 şi a executat ultima parte a pedepsei în Penitenciarul Brăila. La jumătatea lunii iulie, la Judecătoria Brăila s-a admis liberarea condiţionată a cetăţeanului străin, care a rămas definitivă la data de 27 august prin neapelare. “Acţiunea a fost efectuată în vederea punerii în aplicare a pedepsei complementare de interzicere a dreptului respectivului cetăţean european de a se afla pe teritoriul României, dispusă de instanţa de judecată. Potrivit competenţelor, poliţiştii de imigrări l-au preluat de la Penitenciarul Brăila şi l-au escortat, împreună cu o echipă de jandarmi, până la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, în vederea punerii în executare a sentinţei penale pronunţate împotriva sa”, au transmis poliţiştii de la Biroul Imigrări Brăila.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguraţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea imigraţiei şi muncii ilegale.       

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro