Mergi la conţinutul principal

Condamnaţi la "suspendare"

Oare? - mă întreb eu, ca părinte. Şi-mi răspund categoric: NU. Toţi banii din lume nu ar fi suficienţi pentru a compensa viaţa sau sănătatea unui copil. Şi, mai mult, nu aş considera consistentă nicio sumă, dacă în schimbul ei ar trebui să fiu de acord şi cu o sentinţă prea blândă dată vinovatului. Toţi banii din lume, ca mamă, nu m-ar determina să am sufletul împăcat ştiind că cel care mi-a ucis sau schilodit copilul a fost condamnat CU SUSPENDARE.

Şi totuşi, părinte sau nu, trebuie să accepţi o asemenea sentinţă, oricât de greu ar fi. Pentru că aşa e legea. Contează mult la stabilirea pedepsei faptul că accidentul nu a fost comis intenţionat. Şi sunt convinsă că, în acest caz, aşa a şi fost.
Culmea însă, de aceeaşi clemenţă se bucură şi şoferii care produc accidente grave sau ucid oameni nevinovaţi când sunt la volan sub influenţa alcoolului, drogurilor, uneori chiar şi fără să posede permis de conducere. Cum ar fi cazul tânărului din Timişoara, care a şofat fără să deţină permis o maşină neînmatriculată, cu numere false, a călcat cu ea un om, l-a lăsat să moară, agonizând în mijlocul străzii, şi care, recidivist fiind în producerea de evenimente rutiere grave, a fost condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare, evident cu suspendare. Sau al sătmăreanului care s-a ales tot cu închisoare cu suspendare (2 şi 3 ani) după ce în 2007 a ucis un om pe trotuar, iar în 2008 a accidentat grav o femeie care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În ambele cazuri el a fugit de la locul faptei, a refuzat recoltarea de probe pentru stabilirea alcoolemiei şi a încercat să inducă în eroare organele de anchetă folosind martori mincinoşi. Iar o simplă căutare pe net ar scoate la ivelă o mulţime de astfel de cazuri. Accepţi o asemenea sentinţă cu sufletul împăcat? Eu nu.
Şi nu pot să nu mă întreb ce dreptate e aceea atunci când indivizi beţi sau drogaţi seceră oameni pe trecerea de pietoni sau intră în plin pe trotuar ori contrasens şi scapă cu pedepse minore, fără nici măcar o zi de puşcărie, în cele mai "rele" cazuri cu permisul suspendat pe câteva luni! Măcar în astfel de "circumstanţe", pedepsele, cred eu, ar trebui să fie mai aspre şi, de ce nu, judecate cu mai puţină clemenţă.
Altfel să nu ne mai mirăm că suntem pe ultimele locuri în topul european privind siguranţa rutieră. Să nu ne mai indignăm când vedem zi de zi la ştiri imagini terifiante, şosele însângerate de şoferi inconştienţi, băuţi, drogaţi, teribilişti sau pur şi simplu nesimţiţi. Şi mai e ceva, sunt pline străzile de şoferi tupeişti, care "îşi permit" să se comporte aşa şi pentru că au spatele asigurat sau şi-l pot asigura contra cost. Să fie clar, nemernicia din trafic n-ar fi atins asemenea cote dacă n-ar exista şi corupţie în sistem!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro