Mergi la conţinutul principal

Concursul National de Fizica "Evrika!" s-a intors la matca

Concursul National de Fizica "Evrika!", editia a XVI-a, a fost unul deosebit pentru ca a revenit la matca, a spus presedintele Comisiei de evaluare, prof. univ. dr. Florea Uliu. "In februarie acest an a avut loc la Calimanesti editia a XV-a, iar acum s-a reusit organizarea la Braila a acestui concurs care a strins toti copiii olimpici din Romania. Rezultatele au fost atit de bune, incit am fost nevoiti sa dam mai multe premii decit diplomele pe care le aveam pregatite, astfel ca unii dintre premianti isi vor primi diploma si premiul prin posta". Subprefectul Dumitru Popa a precizat ca ii felicita pe cei care isi incordeaza neuronii si ca va oferi doua premii brailenilor care au obtinut cel mai bun punctaj din partea prefectului Nicolae Mitroi. Inspectorul scolar general Lilliana Tudoran a felicitat toti participantii, indiferent de perfomantele lor, spunind ca cel mai important lucru a fost acela ca au participat si a multumit profesorilor care au pregatit elevii si celor care au organizat concursul, in special inspectorului Mihail Dafinei si profesoarei Nicoleta Becheanu.
Din cei 175 de elevi participanti au fost premiati 57, dintre care 18 au obtinut premiile I, II, III. Braila a obtinut doar doua distinctii. Primii clasati la clasa a VII-a au fost, in ordine descrescatoare: Razvan Mihail - Alexandria, Teodora Moscalu - Constanta si Dan Alexandru Constantin - Piatra Neamt. La aceasta categorie a luat mentiune braileanca Emanuela Popa de la Scoala "Mihai Eminescu", cea care a obtinut si premiul din partea prefectului Mitroi. La clasa a VIII-a primii clasati au fost: Artur Baboi - Medias, care a obtinut si Marele Premiu al concursului in valoare de 50 de euro, Roland Szabo - Marghita, si Calin Mocanu - Iasi. Marele Premiu si placheta concursului au fost oferite de initiatorul manifestarii, profesorul Emilian Micu. La clasa a IX-a primii trei clasati au fost: Ioan Serban Mihalcea - Slobozia, Catalin Ursachi - Onesti si Cristian Rosu - Oradea. La aceasta categorie a obtinut mentiune elevul Bogdan Termegan de la Colegiul "Balcescu". La clasa a X-a primii clasati au fost: Emanuela Bran - Constanta, Lascu Gherghel - Ploiesti si Ionut Plesca - Iasi, la clasa a XI-a primii elevi au fost: Vlad Baja - Cluj, Vlad Arasescu - Bucuresti si Andrada Ianus - Iasi, iar la clasa a XII-a cei mai buni au fost: Alexandru Georgescu, Victor Popescu-Stroe - ambii din Bucuresti si Florian Mocanu - Iasi.
Fostul olimpic brailean la fizica, Stefan Ichim, care a studiat apoi la "Harvard", a oferit sase premii pentru cele mai originale rezolvari. Premiul pentru cel mai tinar concurent l-a obtinut eleva Maria Cristina Sutoiu din clasa a VII-a, iar premiul sindicatului "Corneliu Caranica" a fost oferit elevului Catalin Ursachi.
Subiectele au fost elaborate de profesorul Sandu Mihail si presedintele Florea Uliu, iar premierea elevilor a avut loc ieri, la Prefectura, cind a fost prezent si reprezentantul Ministerului Educatiei, Sorin Trocaru. Din comisia de evaluare au mai facut parte: prof. univ. dr. Adrian Dafinei, profesoara Delia Davidescu si profesorul Emilian Micu.
Actiunea a fost sustinuta de Prefectura Braila, Primarie si firmele: Paper Print, Hotel Triumph, Natural Vit, Armansol, Braicar, Pancronex, Moara Spicul, Confort 2000, AudiConsult, Spectru, Alstar, OTY Confection, Angro Dor si Sindicatul Invatamintului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro