Mergi la conţinutul principal

Concurs de jurnalism "Comunic, deci exist!"

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii "Danubius" organizează începând cu acest an universitar Concursul de Jurnalism "Comunic, deci exist!". Competiţia se adresează elevilor de liceu care şi-au descoperit pasiunea pentru presă sau care vor să-şi descopere vocaţia pentru această profesie şi studenţilor facultăţilor de comunicare. Candidaţii din judeţele Brăila şi Galaţi îşi pot înscrie lucrările în cele şase secţiuni, reportaje, analize sau interviuri, la fiecare secţiune urmând să se acorde trei premii şi trei menţiuni. Textele cele mai reuşite vor apărea în publicaţia "Infocom@gal" a Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării. Comentariile vor avea ca temă un eveniment de actualitate, interviurile vor fi luate unor personalităţi considerate demne de interes, analizele vor lua în discuţie chestiuni de interes pentru comunitate, iar reportajele se vor referi la realităţi cunoscute comunităţilor locale. Cele şase secţiuni la care se poate participa sunt: Actualitate internă - reportaj social, Afaceri europene, Economie şi Finanţe, Bănci, Cultură, ştiinţă şi tehnologie, Mediu. Termenul limită pentru expedierea materialelor şi înscriere este 1 martie 2010. Materialele de maximum patru pagini sau cinci minute în cazul în care sunt pe suport video, trebuie expediate pe adresa: Universitatea Danubius, Facultatea de Ştiinţe ale Comuncării, B-dul Galaţi nr.3, 800654 Galaţi, camera A23, cu menţiunea "Pentru concursul «Comunic, deci exist!»". Concurenţii vor preciza numele, prenumele, şcoala şi dacă au avut şi profesorul coordonator şi adresa, unde li se va comunica rezultatul concursului. Selecţia articolelor va fi realizată de un juriu specializat, format din persoane cu experienţă în mass-media, din Galaţi şi din Brăila. Se vor avea în vedere tehnica jurnalistică, posibilităţile tinerilor gazetari de a descoperi subiecte interesante. Se vor selecta şase materiale pentru fiecare secţiune şi se vor acorda trei premii şi trei menţiuni. Materialele scrise şi premiate vor fi publicate în ziarul facultăţii, iar cele pe suport audio-video vor fi propuse posturilor locale în vederea unei eventuale difuzări.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro