Mergi la conţinutul principal
În Duminica Ortodoxiei,

Concurs de icoane în toate parohiile brăilene

* în prima duminică din Postul Mare, conform tradiției, mii de elevi au pictat icoane și le-au adus în bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, fiind răsplătiți cu diplome și daruri * ierarhul Dunării de Jos s-a rugat pentru românii de pretutindeni, fii iubitori de Biserică și de Neam, păstoriți de slujitori vrednici  

 

În duminica întâia din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei - cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian - în toate parohiile din județele Brăila și Galați au fost organizate ample activități misionare, liturgice și culturale prilejuite de cinstirea sfintelor icoane. Îndrumați de dascălii lor și ajutați de preoți, elevii au realizat lucrări iconografice închinate Duminicii Ortodoxiei, pe care le-au prezentat, fiecare, în bisericile parohiale, la slujbă. Au fost răsplătiți, mai apoi, cu diplome și daruri.

Așa a fost, spre exemplu, în Parohia Viziru de Jos, județul Brăila, unde  zeci de copii au pictat icoane și le-au expus la biserică. Cu acest prilej, Corul Nectar, dirijat de Virgil Burcuș, din aceeași localitate, a pregătit un program artistic dedicat Duminicii Ortodoxiei, în cadrul concursului catehetic "Biserica - familia românilor de pretutindeni". Parohia Viziru de Jos este înfrățită cu o parohie românească din Spania.

Potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, în Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați a fost oficiată Sfânta Liturghie, de către ÎPS Casian, înconjurat de preoți și diaconi. În afară de credincioși, au fost prezenți copii cu icoane pictate de ei, mulți fiind îmbrăcați în frumoase costume naționale.

 

"La momentul liturgic cuvenit, tinerii iconari și mulți credincioși au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Ioan, a prezentat conținutul Pastoralei Sfântului Sinod la această duminică și a evidențiat importanța icoanei în viața creștinilor. După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit rugăciuni de mulțumire către Milostivul Dumnezeu pentru Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, întrucât la Duminica Ortodoxiei Preafericirea Sa a fost hirotonit întru arhiereu. Ierarhul s-a rugat pentru românii de pretutindeni, fii iubitori de Biserică și de Neam, păstoriți de slujitori vrednici și jertfitori", a precizat pr. Rareș Bucur.

 

Tinerii iconari prezenți la slujbă au participat apoi la cea de a XXI-a ediție a Expoziției de icoane realizate de elevi, amenajată, de data aceasta, în Catedrala Arhiepiscopală, cu respectarea regulilor impuse de pandemie. Potrivit părintelui consilier, anul acesta, prin implicarea cadrelor didactice, a inspectorilor de la disciplina Religie din județele Brăila și Galați și a preoților de la parohii foarte mulți elevi s-au înscris și au participat la Concursul de icoane organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos (prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul din cadrul Centrului Eparhial).

Ca semn al aprecierii pentru talentul și pasiunea lor, tinerii iconari de la Catedrala Arhiepiscopală au primit diploma "Icoana - frumusețe a Ortodoxiei", precum și importante premii care au constat în icoane autentice, seturi de acuarele și pensule, cărți de rugăciune, ustensile specifice picturii, precum și alte daruri. Asemenea lor, toți elevii din Eparhia Dunării de Jos care au realizat lucrări iconografice la Duminica Ortodoxiei au primit diplome și daruri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro