Mergi la conţinutul principal

Concilierea a eşuat. “Braicar” în prag de grevă

• ultimul cuvânt în declanşarea acţiunilor de protest îl vor avea chiar salariaţii care vor fi chestionaţi pe acest subiect de către sindicatul care a derulat negocierile cu reprezentanţii conducerii “Braicar” • şedinţa de conciliere de joi, 10 mai, derulată sub umbrela ITM Brăila, nu a dus la soluţionarea tuturor revendicărilor sindicale, rămânând încă în litigiu problema creşterii salariale • “mandatul nostru la această conciliere a fost doar de a stărui ca părţile implicate să acţioneze pentru a se realiza concilierea, conform prevederilor Legii 62/2011”, ne-a declarat inspectorul şef al ITM Brăila, Liviu Arhire

 

Şedinţa de conciliere sub “arbitrajul” Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila dintre organizaţia sindicală reprezentativă de la “Braicar” şi conducerea acestei companii a eşuat la cel mai important capitol “majorare salarială”. După mai bine de 5 ore de discuţii şi negocieri între cei doi parteneri de dialog social din unitate s-a convenit încheierea unui proces verbal care a consemnat faptul că dintre cele 19 puncte în divergenţă legate de Contractul Colectiv de Muncă au rămas nesoluţionate 4 revendicări, cel mai “fierbinte” subiect vizând, după cum aminteam mai devreme, majorarea salarială. De precizat că, în urmă cu o săptămână, cei doi parteneri de dialog social din “Braicar” au încercat o conciliere şi în prezenţa primarului municipiului Marian Dragomir, ca “arbitru”, însă fără succes.

“Concilierea este o fază în care cele două părţi discută în prezenţa persoanelor desemnate de ITM Brăila, acestea din urmă având mandat doar pentru a stărui ca părţile implicate să acţioneze pentru a se realiza concilierea, conform prevederilor Legii 62/2011, care, printre altele, menţionează că este interzisă orice imixtiune a autorităţilor publice, sub orice formă şi modalitate, în negocierea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor colective de muncă. Problemele care au constituit obiectul conflictului au fost cea a creşterii salariilor şi cea a timpului de muncă şi de odihnă, precum şi probleme legate de repartizarea lunară a salariaţilor, stabilirea categoriilor de salariaţi care lucrează mai mult de 5 zile consecutiv, precum şi cele legate de condiţiile de muncă şi igienă la locul de muncă. Au fost dezbătute astfel un număr de 19 puncte, dintre care un număr de 13 au fost conciliate, 2 conciliate cu modificări, iar 4 au rămas neconciliate, cel mai important fiind cel legat de creşterea salariilor. Legat de acest aspect, conducerea SC «Braicar» a propus o creştere de 7,5% menţionând că va ţine cont de propunerile sindicatului la următoarea rectificare bugetară”, ne-a declarat inspectorul şef al ITM Brăila, Liviu Arhire, cel care a condus şedinţa de conciliere de joia trecută.

De precizat că alături de conducerea Sindicatului Liber Transloc al salariaţilor de la “Braicar” a fost prezent la discuţii şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi şi Servicii Publice ATU România, Vasile Petrariu, în timp ce delegaţia din partea angajatorului a fost condusă de către directorul general Cornel Săndulescu.

 

Decizia finală privind greva, în mâna salariaţilor

Procedural, organizaţia sindicală a salariaţilor din compania publică locală de transport persoane urmează să le prezinte oamenilor rezultatul acestor negocieri “asistate”, urmând ca aceştia să stabilească dacă sunt de acord cu închiderea conflictului plus a celor 4 puncte rămase neconciliate şi, astfel, să se treacă la semnarea Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, ori să refuze oferta conducerii “Braicar” şi să meargă mai departe cu organizarea de acţiuni de protest culminând cu o grevă generală.

Reamintim că, la finele lunii trecute, sindicaliştii de la “Braicar” au anunţat că, din punctul lor de vedere, negocierile anuale privind încheierea unui nou CCM pe unitate au eşuat în contextul în care conducerea companiei a refuzat, printre altele, cererea organizaţiei de a fi implementată o nouă grilă de salarizare care ar însemna un efort financiar suplimentar de circa 200.000 lei lunar. Principalul argument invocat de “Transloc” în această negociere a fost faptul că peste 80% din personalul companiei a ajuns să fie încadrat la salariul minim pe economie. De asemenea, organizaţia a dat exemple concrete privind salariul net al unui şofer cu 25% spor de vechime şi 16% spor de trafic, şi care, în final, ajunge să încaseze lunar până în 1.600 lei, fără a mai pune la socoteală şi orele suplimentare care urcă leafa netă undeva la 1.900 - 2.000 lei lunar. În contextul eşuării negocierilor pentru noul CCM pe unitate sindicatul a adus în discuţie varianta declanşării conflictului colectiv de muncă la nivelul SC “Braicar”, mergând până la organizarea unei greve generale, pe fondul nemulţumirii generalizate în rândul salariaţilor companiei. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro