Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

COMORI BLESTEMATE

• de două sute de ani, brăilenii caută comorile îngropate de turci în hrube sau în râpe • în noaptea Sfântului Gheorghe, spun bătrânii, comorile ies la iveală sub forma unor vâlvătăi • oameni de vază sau plugari, înaintaşii noştri au scormonit după comori, ba au cerut şi sprijinul Ocârmuirii • dovezi despre căutătorii de comori sunt păstrate în arhive • oştenii lui Mihai Viteazul au luat ca pradă de război de la Brăila un milion de bani de aur • în urmă cu şapte ani, comoara găsită în peretele casei lui Ralea, de pe Calea Călăraşilor, a ţinut prima pagină a ziarelor

 

După trei secole de ocupaţie turcească, brăilenii au pornit în căutarea comorilor pe care vechii stăpâni le ascunseseră în pământ, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Unii, se spune, le-au descoperit şi s-au procopsit pentru toată viaţa, alţii au sfârşit rău, din pricina blestemelor. Cum a fost cazul celei mai mari comori descoperite vreodată în România, Cloşca cu puii de aur. Despre povestea focului ce iese din pământ în noaptea Sfântului Gheorghe şi despre brăilenii care au găsit comori, ori au nădăjduit că le vor găsi răscolind vechile hrube, citiţi, în exclusivitate, în rândurile care urmează.

 

Florescu şi comoara de pe Vadul Cazărmii. Comoara de la Tichileşti

 

5 martie 1873, Brăila. E ziua în care era înregistrată cererea lui Gh. Florescu către primărie, pentru obţinerea permisiunii de a săpa într-un loc unde credea că se află îngropată o comoară. Redăm mai jos textul neobişnuitei cereri: “D-le Primar, viu a vă aduce la cunoştinţă: ducându-mă joi seara la spitalul ţivil, la bătaia zarurilor, şi am zăbovit înăuntru ca la jumătate de oră şi ieşind din acel spital mi s-a arătat în Vadul Cazărmii, pe mal, o FLACĂRĂ şi, ducându-mă la acea flacără, am stat lângă dânsa ca 10 minute, până s-a potolit; aşa, d-le Primar, viu la dvs. a-mi cere voie a săpa şi să-mi daţi un om al dvs. spre pază până voi săpa, dacă găsesc ceva, vă rog respectuos. Cu respect, Gh. Florescu”.

În fostele sate ale judeţului, care au făcut odinioară parte din raia, credinţa că în noaptea Sfântului Gheorghe ies comorile la iveală din pământ, sub forma unor vâlvătăi, este cu atât mai mare. La Tichileşti, de pildă, pe vremea dictaturii comuniste, Grigore S. solicita autorităţilor un buldozer, ca să sape “La Cruce”, acolo unde văzuse “flăcări albăstrui, de juma' de metru” ieşind din pământ. Omul se întorcea noaptea, cu bicicleta, de la schimbul II (lucra la CCH – Combinatul de Celuloză şi Hârtie). La intrare în sat, pe partea stângă, se afla, cândva, o cruce mare de piatră. Acolo a văzut Grigore “limbi de foc” ieşind din pământ, în noaptea Sfântului Gheorghe, şi a tras o sperietură zdravănă. A doua zi, a mers la primărie şi a cerut un buldozer, ca să sape după comoară, însă autorităţile nu l-au luat în serios, ba au şi râs de el, iar comoara a rămas pe veci ascunsă. Nea Grigore o să se prăpădească, pentru că este bătrân, ducând cu el în mormânt, secretul comorii îngropate “La Cruce”. Precizăm că, în aceeaşi zonă, s-au descoperit mai multe morminte sarmatice, pline cu relicve, studiate de regretatul dr. Nicolae Harţuche, de la Muzeul Brăilei.

Tot la Tichileşti, dar în partea de sud a localităţii, pe terasa Dunării, există vadul “La Comoară”. Bătrânii spun că denumirea nu este una întâmplătoare; acolo ar fi o comoară de pe vremea turcilor, ba unii chiar au căutat-o ani la rând, însă nu au reuşit să o descopere nici până în ziua de astăzi.

Sunt ani buni de când  am avut privilegiul să ţin în mână vârfuri de săgeţi din bronz, despre care proprietarul afirma că provin dintr-un mormânt descoperit întâmplător de un sătean din Tichileşti în “lutărie” (locul unde tichileştenii săpau ca să ia lut pentru confecţionarea chirpicilor). Acesta a mai spus că, în mormânt, găsiseră un schelet uman cu coif, arme şi podoabe (!), exprimându-şi, totodată, regretul că pusese mâna doar pe câteva săgeţi, în timp ce alţii reuşiseră să capete coiful şi celelalte relicve mult mai valoroase.

În urmă cu câţiva ani, un cunoscut bijutier – descendent al unei vechi familii brăilene – afirma că, după ’89, s-a trezit cu un bărbat în prăvălie, necunoscutul oferindu-i spre vânzare, nici mai mult nici mai puţin decât o găleată cu bani de aur! “Am rămas mut când a intrat în atelier cu găleata pe care abia o căra şi pe care aşezase un ziar, ca să nu se vadă conţinutul. Era pe fugă. Mi-a spus că vrea să vândă aurul acela, pentru că avea nevoie de bani, dar, drept să vă spun, mi-a fost frică să accept. Abia căzuse Ceauşescu şi, pe bună dreptate, nu ştia nimeni ce va fi, dacă nu cumva se întoarce comunismul şi îi bagă la puşcărie pe cei care deţin aur. Şi apoi, ştie toată lumea: comorile-s blestemate! Am refuzat şi omul a plecat – parcă-l văd şi acum – cu găleata plină cu monezi de aur, şi dus a fost. Acum parcă îmi pare rău că nu am acceptat propunerea, dar nu mai pot întoarce timpul înapoi”, a spus bijutierul.     

Potrivit filatelistului Ion Ivan, în secolul XIX, cunoscutul farmacist C. Hepites ar fi descoperit o comoară într-o secţiune a hrubelor oraşului, alături de alte bunuri ascunse din cine ştie ce secol. Informaţia i-a fost transmisă de regretatul Dan Marinescu, farmacist şi colecţionar brăilean. Acesta a indicat chiar şi hruba în care ar fi descoperit vestitul Hepites comoara.

Alţii spun că, aşijderea, industriaşul filantrop Nedelcu P. Chercea ar fi descoperit o comoară de pe vremea turcilor şi că, ştiind despre blestem, s-a hotărât să facă milostenie şi să doneze mare parte din avere, ceea ce s-a şi întâmplat.

 

 Mărturiile arhivelor

 

Goana după aur şi după comorile îngropate de turci - despre care povestesc bătrânii - e dovedită mai abitir de documentele oficiale deţinute de SJAN (Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale). Atât de multe sunt relatările despre aurul îngropat, încât ne-ar trebui de două ori mai mult spaţiu editorial, doar ca să le enumerăm. Sunt acte scrise de mână în vechiul alfabet chirilic; în ele e cuprinsă, parcă, o altă lume, aceea a comorilor ascunse în pământ. Iar brăilenii care le-au redactat cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă – oameni de vază, comercianţi sau simpli cetăţeni – credeau cu tărie în existenţa lor.

În anul 1833, Ocârmuirea Judeţului Brăila (Prefectura) înregistra cu foarte mare seriozitate cererea polcovnicului Paraschiva de a i se permite să facă săpături pe drumul Focşanilor, unde presupunea că ar fi fost îngropată o comoară. Polcovnicul era cel mai înalt grad din nou-înfiinţata “gardă naţională” (corespunzător gradului de colonel). Ocârmuirea relata şi despre cercetarea unor persoane prinse cu “monedă calpă” (falsă) şi a corăbiei lui Gheorghe Conduri, care ar fi adus astfel de monezi “ascunse în pepeni şi în butoaiele de untdelemn” (!).

Tot în 1833, autorităţile erau înştiinţate în legătură cu “găsirea unui borcan (vas de lut – n.r.) cu bani, îngropat în şanţul de la magazia fânului din satul Chichineţu”. Chichineţu există şi astăzi, dar despre comoara găsită acum 176 de ani nu se mai ştie nimic.

În anul următor, era înregistrat raportul Poliţiei însoţit de cererea lui Constantin Cojocaru sin (fiul lui) Oprea, “pentru a i se da voie a săpa într-un loc la via sa de la Baldovineşti, unde bănuieşte a fi o comoară”.

Că autorităţile luau în serios aceste cereri, o dovedeşte Raportul Subcârmuirii Plasei Bălţi, de la 1834, cu privire la orânduirea unui om al Ocârmuirii “pentru a merge cu Trifu, cu Stroe şi cu tovarăşii lor din Ciocile, pentru a săpa în câteva locuri din judeţele Brăila, Buzău şi Râmnic, unde bănuiesc a fi îngropate comori”. De data aceasta, nu mai era vorba de una singură, ci de mai multe presupuse comori, îngropate pe teritoriul a trei judeţe! Arhivele vorbesc, de asemenea, de Voicilă Căruţaşu, care, la 1835, ar fi găsit o comoară”la drumul de peste deal de la Odaia Paşii”.

Expresia “tichie de mărgăritar”  se regăseşte, de asemenea, în vechiul nostru Ibrail. În anul 1835, Poliţia îl cerceta pe un soldat care, stând în gazdă la Sultana Telelioaica, furase de la aceasta “un ceas cu rubine, brăţări de aur, tichie cu mărgăritare” (perle) şi alte podoabe.

Un an mai târziu, în 1836, Ocârmuirea solicita Departamentului Pricinilor din Lăuntru al Ţării Româneşti reglementarea căutării comorilor îngropate, “pentru a micşora numărul de persoane care îşi părăsesc ocupaţiile pentru a face săpături” (!). Dar reglementările, în loc să-i potolească, mai mult i-a aţâţat pe căutătorii de comori. În 1837, de exemplu, Dumitrache Diamandidi înainta jalbă Ocârmuirii pentru a i se permite să caute “o comoară îngropată aproape de poarta mică a oraşului”.     

 

Un milion de bani aur din cetatea Brăilei. Comoara din perete

 

Parcurgând rândurile de mai sus, am fi tentaţi să credem că povestea comorilor îngropate de turci, ascunse în hrube ori în vadurile din cuprinsul fostei raiale a Brăilei e doar legendă. Tot aşa, am putea crede că zecile de solicitări înaintate autorităţilor încă de acum două sute de ani au fost lipsite de temei.

Şi totuşi, există documente care atestă fără dubii că, la Brăila, erau comori uriaşe pe care turcii le adunau din ţările Române, ca să le trimită la Stambul. În aprilie 1595, banul Mihalcea, brăilean de origine, ataca cetatea Brăilei şi obţinea capitularea garnizoanei, care suferise grele pierderi. În retragere, turcii au reuşit să scoată mare parte din bogăţiile adunate aici, pe Dunăre, la Ghecet (au ascuns lingouri de aur în pâini şi le-au pus în bărcile cu care traversau fluviul!) dar, chiar şi aşa, spun cronicile, oştenii lui Mihalcea au găsit aici “un milion de bani de aur şi provizii în mare cantitate”. La acea vreme, cetatea putea adăposti în jur de 8.000 de militari turci şi zeci de tunuri.

Şi pentru ca tabloul să fie complet, amintim că, în vara lui 2012, muncitorii firmei de construcţii “Maxi Construct Romena” SRL, patronată de italianul Vichi Massimiliano, au găsit în peretele casei vechi de un secol şi jumătate, de pe Calea Călăraşilor nr. 1, nu mai puţin de 200 de monede de aur, ascunse într-un săculeţ textil. Clădirea care a aparţinut, cândva, familiei unui medic evreu din Brăila, se afla în proprietatea notarului Dan Ralea, care a negat însă că ar fi fost vorba de o comoară. La acea vreme, omul de afaceri italian declara: “Le-am spus (muncitorilor care au găsit comoara – n.r.) să-l cheme pe proprietar, să-i dea monedele, pentru ca el să le poată preda autorităţilor, conform legii. Ei au făcut aşa cum le-am spus, numai că, după o lună de zile, am constatat că proprietarul nu a predat nimic. L-am întrebat şi a spus că nu are de ce să predea ceva pentru că ceea ce s-a găsit este al lui. Când am văzut că nu vrea să facă ce trebuie am făcut eu reclamaţie la Direcţia pentru Cultură, luni, 6 august 2012, iar marţi, am fost şi la poliţie, cu aceeaşi declaraţie (...) În Italia, cel care găseşte un bun de patrimoniu primeşte de la stat 10% din valoare. Ceea ce au găsit muncitorii mei este foarte valoros. O singură monedă de aur ar putea valora pe piaţa neagră şi 100.000 de euro. De aceea, am decis să fac totul public, pentru că am văzut că autorităţile lasă totul baltă”. Vichi Massimiliano a mai spus că, din descrierile muncitorilor, era vorba de monede de aur cu un cal pe o parte şi cu cap de bărbat pe cealaltă parte.

Proprietarul clădirii a negat că ar fi fost vorba de o comoară, afirmând că monedele găsite erau lipsite de valoare. Ulterior, s-a dovedit faptul că au fost predate 57 de monede fără valoare (unele fiind emise după 1990!). Cu alte cuvinte, fuseseră predate alte monezi decât cele găsite în peretele casei.

Pe 27 august 2012, cotidianul nostru titra pe prima pagină: “Comoara lui Ralea există!” după ce un coleg luase legătura cu fosta proprietară a casei, Veronica Esrig, atunci în vârstă de 79 de ani, grav bolnavă. Aceasta a afirmat că părinţii ei au zidit acolo monedele de aur şi că ştia de existenţa lor. A renunţat însă la comoară, de teamă: “Mi-era teamă exact de ceea ce s-a întâmplat acum. Ştiam că va găsi monedele, dar nu mi-am făcut probleme. Acei bani îi consider ca şi când nu ar mai fi ai mei”.

Să fi fost teama de blestemul comorilor îngropate sau de închisorile comuniste, unde ajungeau cei prinşi că deţin aur?

Au trecut şapte ani de atunci şi nimeni nu a mai auzit nimic de “comoara din perete”. Peste alţi ani, probabil, va deveni legendă.

 




Categorie articol: 

Comentarii