Pe hărţile turistice, localitatea Câineni Băi din judeţul Brăila este marcată ca staţiune balneoclimaterică. Cine se ia, însă, după acel mic simbol desenat pe o hârtie riscă să înfrunte o mare deziluzie. De aproape două decenii, Câineni Băi nu mai poate fi numită staţiune. Acum e doar o fantomă a ceea ce a fost cândva, un semn al neputinţei naţiei noastre de a exploata eficient o comoară oferită în dar de natură. Se spune că nămolul lacului sărat de la Câineni Băi ar fi cel mai bun din ţară, ca proprietăţi terapeutice. Ar bate de departe ce se găseşte la Lacu Sărat de lângă Brăila sau la Techirghiol, pe litoral. Cu toate astea, de două decenii, acest izvor de sănătate ce ar putea genera prosperitate, atât pentru cei care l-ar administra cât şi pentru întreaga comunitate locală, zace într-o jenantă uitare. Puţinii turişti care îşi mai amintesc că există lacul-minune de la Câineni Băi şi se încumetă să ajungă acolo, găsesc un sat sărăcăcios, nişte foste amenajări căzute în ruină şi o clădire recent ridicată ce se vrea a fi pensiune, dar pe care investitorul se tot chinuie, fără succes, să o inaugureze. De băi calde şi împachetări cu nămol nu poate fi vorba, din simplul motiv că nu există nimic amenajat pentru aşa ceva. Ceea ce era cândva un parc plin de trandafiri este acum un pâlc de copaci năpădit de buruieni. În plus, mai e şi îngrădit, fiindcă investitorul privat care a concesionat lacul şi-a adjudecat terenul parcului, pentru a-şi construi pensiunea. Fostele spaţii de cazare şi tratament ale staţiunii au încăput pe mâna altei firme. Patronii acesteia din urmă, supăraţi că lacul a fost concesionat de altcineva, au lăsat vechile clădiri în paragină. Şi aşa s-a scris istoria ultimilor 10-15 ani, pentru "staţiunea" Câineni Băi.
Un panou ruginit şi un drum asfaltat dar plin de noroi de pe roţile căruţelor - aşa arată acum intrarea în "staţiunea" Câineni Băi
"Era puhoi de lume, ca-n centrul Bucureştiului"
Singurul eveniment notabil petrecut recent la Câineni Băi a fost apariţia unei vulpi turbate în ograda unui localnic. Omul a omorât-o în coteţul găinilor şi a anunţat medicul veterinar. Aşa s-a descoperit că animalul poartă virusul turbării, iar satul intrat în carantină veterinară a făcut obiectul unor efemere ştiri de presă. Cine le-a citit s-a întrebat, probabil, "Ce-o mai fi, dom-le, cu staţiunea asta?". La fel ne-am întrebat şi noi, iar ca să aflăm un răspuns am plecat, într-o zi ceţoasă de început de decembrie, spre marginea dinspre Buzău a judeţului, la comuna Vişani, pe teritoriul căreia se află lacul sărat Câineni şi satul cu acelaşi nume. Primul lucru constatat în Vişani: nu există niciun indicator care să lămurească un eventual turist încotro trebuie să o apuce, pentru a ajunge la Câineni Băi. Ca să ne dumirim, am tras pe dreapta şi am întrebat un sătean. "Ţineţi drumul asfaltat, tot înainte, şi ajungeţi", ne-a spus omul, strunindu-şi calul pe care îl ducea la o fântână, să îl adape. Dacă tot l-am oprit, am adus vorba despre staţiune, cum mai este, dacă mai este. "Nu prea mai e!", ne-a zis bărbatul, om în etate, îmbrăcat cu un vechi hanorac de fâş. Pe cap purta o cuşmă de blană, cu clape, stil rusesc. La cei 74 de ani ai săi, Neniţă Ciochină vorbeşte cu nostalgie despre ce însemna odată staţiunea Câineni Băi. "Drumurile astea erau ca în centrul Bucureştiului, pline de lume. De sâmbătă dimineaţă, până luni seara, forfoteau oameni pe aici. Şi mai săraci, şi mai domni, care cum avea nevoie de tratament. Da' era frumos, nu ca acum". Îl mai întrebăm pe nea Neniţă de ce crede că s-a ajuns la urâţenia din zilele noastre. "Păi, atunci era la conducere Ceauşescu, măi tăticule, mai mult ce vrei să-ţi zic?", a făcut el, dând din mână a lehamite.
Aici se făceau, în urmă cu 20 de ani, împachetări cu nămol
Ruina
Am pornit spre staţiune, pe şoseaua indicată de Neniţă Ciochină. Asfaltu-i lipsit de gropi, semn că a fost turnat recent, însă în acea zi umedă şi rece de decembrie era acoperit de un strat consistent şi dizgraţios de noroi. Glodul vâscos ce lipăia pe roţile maşinii dădea o impresie de sărăcie, iar sentimentul era adâncit de impactul vizual al caselor sărăcăcioase din Câineni. Pe drumul de asfalt îmbrăcat în noroi am dat de un indicator ruginit care marca, demult, intrarea în staţiune. Pe dreapta, vedem nişte căsuţe de lemn printre care pigulesc câteva găini, apoi ajungem la o barieră improvizată, dincolo de care se află o clădire recent tencuită, cu ochiuri de ferestre şi tocuri de uşi goale. Mai încolo e un pavilion dezafectat, structură metalică ce seamănă cu un schelet dezosat şi aruncat în uitare. Vizavi de toate astea, dincolo de un gard de bare metalice ce înconjoară un teren jumătate cu copaci, jumătate defrişat, e o clădire nouă, şi ea recent tencuită, dar cu ferestrele şi uşile deja montate. În faţă, pe alee e lacul sărat sau ce a mai rămas din el, fiindcă se pare că şi acesta, ca şi cel de lângă Brăila, este destul de afectat de secetă. O linişte grea, spartă doar de lătrăturile unui câine ţinut în lanţ, dincolo de gardul vilei recent construite, pluteşte peste "staţiune". Minute bune, n-am văzut nici ţipenie de om. Apoi, a apărut lângă barieră o căruţă din care a coborât un bărbat între două vârste. Îl cheamă Gheorghe Serea şi este paznic la clădirea nouă. Aflăm că aceasta îi aparţine unui patron de la Bucureşti, care momentan nu se află în zonă. "Dar cu ce problemă?", ne-a întrebat bărbatul. I-am explicat că suntem de la ziar şi că vrem să vedem care mai e treaba cu staţiunea. "Cum era înainte aici?", încercăm o întrebare. "Era bine, nu ca acum. Bine... Veneau oameni la tratament, făceau băi, împachetări cu nămol, aveau duşuri pe plajă", ne-a povestit Gheorghe. Înainte de '89 a lucrat o perioadă ca fochist, la centrala centrului medical unde se făceau tratamente. Ne-a arătat pavilionul dezafectat, explicându-ne că acolo erau căzile unde intrau pacienţii în nămolul cald. "Pe urmă puneau un halat pe ei şi intrau în camere. Băile reci se făceau pe plajă, pentru cei mai sănătoşi, care nu aveau nevoie de medic", îşi aminteşte fostul fochist. Acum, problema e că patronul la care lucrează a luat lacul în concesiune, însă n-a putut folosi şi fostele clădiri ale staţiunii, fiindcă pe alea le-a cumpărat altă firmă. Din acest motiv, patronul lui Gheorghe şi-a ridicat propria pensiune, cu vreo 16 locuri de cazare. Încă n-a reuşit, însă, să o dea în folosinţă. "Zicea că poate vara viitoare o să fie gata, dar e greu, că fură lumea pe aici de zici că nu-i adevărat. Ieri am pus nişte stâlpi pentru gard şi i-au furat, dom-le, azi-noapte, cu tot cu betonul în care-i prinsesem. Vă daţi seama, ce hoţi!", ne-a zis, indignat, Gheorghe Serea. Omul mai zice că, astă vară, au venit vreo câteva persoane, iar şeful lor le-a tras o ţeavă cu apă pe plajă, să se poată spăla. "Ar fi venit mai mulţi turişti, dacă găseau condiţii. Aşa, cine să-ţi vină, dacă n-ai unde să-i cazezi, n-ai duş cu apă caldă, n-ai nimic...".
Ne pregăteam să plecăm, când, surpriză, doi tineri au intrat pe aleea staţiunii ţinându-se de braţ, ca la plimbare. Păreau a fi turişti, dar nu înţelegeam ce ar fi putut căuta acolo. Misterul s-a lămurit repede. Ionela Ilie, tânără soţie, a copilărit în satul Câineni şi, venită în vizită la rude, a ieşit cu soţul să vadă cum mai arată staţiunea. "Nu mai e nimic din ce era înainte de '89. Erau multe flori în parcul ăsta care acum e îngrădit, se dădeau spectacole pe o scenă. Mult tineret, multă distracţie. Acum totul e o ruină, dar am înţeles că se încearcă să se redeschidă staţiunea. Ar fi bine dacă s-ar întâmpla aşa", ne-a spus tânăra.
Concesionarul lacului a construit o pensiune, în fostul parc al staţiunii
"C-aşa-i la noi, la ţară"
Şanse ca viitorul să arate mai bine ar fi, dacă ne luăm după ce spune primarul comunei Vişani, Neagu Caraman. "Vrem să facem un acord cu investitorul care a concesionat lacul, George Dobrică. Un parteneriat între Consiliul Local Vişani şi domnul Dobrică, poate prindem o finanţare pe agroturism, să relansăm staţiunea şi să aducem bani pentru comunitate", visează frumos primarul. Şeful comunei ne-a informat că, înainte de 1989, staţiunea Câineni Băi a aparţinut Oficiului Judeţean de Turism (OJT). După '90, a intrat în patrimoniul Fondului Proprietăţii de Stat, care i-a scos la vânzare activele. Consiliul Local Vişani ar fi vrut să cumpere clădirile şi amenajările staţiunii, însă n-a putut strânge cei 18 milioane de lei care se cereau în '94. Pe urmă s-a făcut o licitaţie, la care au participat firma lui George Dobrică - un fost fiu al satului, cu afaceri la Bucureşti - şi firma "Cony Sat" Galaţi. Firma gălăţeană a avut câştig de cauză, cumpărând spaţiile de cazare şi tratament. Dobrică, însă, a reuşit să concesioneze lacul de la Agenţia Resurselor Naturale. Aşa se face că un investitor s-a ales cu clădirile şi altul cu lacul, iar pentru că nu au reuşit să ajungă la o înţelegere şi să colaboreze, staţiunea a rămas fără turişti. În timp, fiecare a încercat să "mişte" câte ceva, dar lucrurile se încăpăţânează să nu ducă la un rezultat concret. "Cony-Sat" a reparat căsuţele de lemn şi a început reabilitarea spaţiului de cazare, dar s-a oprit la tencuiala clădirii. Dobrică a făcut schimb de terenuri, cu o moştenire de la părinţi, primind în schimb un lot pe spaţiul fostului parc al staţiunii. Aici şi-a ridicat o pensiune cu 16 locuri pe care vrea să o deschidă pentru public la anul, după cum i-a promis primarului.
"Noi avem tot interesul să se urnească lucrurile. Facem tot ce ne stă în putinţă: am asfaltat drumul până în Câineni, am dus reţeaua de apă potabilă până în staţiune, că înainte se alimenta de la un puţ forat şi nu prea avea debit. Acum trebuie să găsim o soluţie să repornim treaba, că aşa ar avea de câştigat şi oamenii din sat, primind turişti în gazdă, cum se întâmpla şi înainte de '90, când venea lume din toată ţara la tratament şi locurile la vile sau la căsuţe nu erau suficiente", ne-a spus primarul Caraman. Când am plecat, ne-a condus până în uşa Primăriei. L-am întrebat de ce este atât noroi pe şoseaua asfaltată în urmă cu doar doi ani. "Ies oamenii cu căruţele şi tractoarele din câmp şi se lasă noroiul de pe roţi. Ce să-i faci, aşa-i la noi, la ţară...", a ridicat din umeri alesul local.
Ionela Ilie a copilărit în staţiune. Acum nu-i place ce vede, dar speră că viitorul va aduce lucruri mai bune
Nămolul-minune
Proprietăţile terapeutice ale lacului Câineni sunt cunoscute de zeci de ani. Înainte de război, un anume boier Coşăreanu şi-a făcut casă de vacanţă pe malul lacului, după cum ne-a povestit primarul Caraman. De asemenea, plaja era vizitată, vara, de membrii Sindicatului Învăţământului de la Râmnicu Sărat. După ce au venit la putere comuniştii, s-a făcut o staţiune destinată în principal membrilor cooperatori din agricultură. O vizitau, însă, şi destui intelectuali. În 1989 existau cinci vile, cu 242 de paturi, 30 de căsuţe, cu 60 de paturi, precum şi 150 locuri de cazare omologate la sătenii din Câineni.
Staţiunea era recunoscută pentru nămolul mineral organic, bine hidratat. Cura cu astfel de nămol este recomandată în tratamentul reumatismului degenerativ (artroze ale coloanei şi articulaţiilor), al afecţiunilor ginecologice cronice (metroanexite, sterilitate) şi al afecţiunilor neurologice periferice cronice. Acesta poate fi folosit şi în tratamentul cosmetic pentru ameliorarea celulitei, dar şi în recuperarea sistemului muscular şi osos după traumatisme.
