Mergi la conţinutul principal

Comisia pentru Handicap are preşedinte în această lună

Situaţia funcţiei de conducere din cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap s-a rezolvat doar pentru luna aceasta. Dr. Condratovici Pleşea, preşedintele aceleiaşi comisii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi a acceptat să vină şi în această lună la Brăila pentru a-i ţine locul dr. Cristinel Andreicuţ, săltată de mascaţi în vară pentru că percepea şpagă de la pacienţi.
Dacă o problemă este rezolvată, cel puţin temporar, alta apare. Dr. Remus Niţă, medicul din comisia brăileană desemnat de Direcţia de Sănătate Publică, a demisionat recent. Directorul DGASPC Brăila Simona Cimpoae a găsit doi înlocuitori: dr. Mihaela Vasile şi dr. Vasile Ionescu. "Cum am luat la cunoştinţă de demisia domnului Niţă Remus, am realizat şi eu demersuri, astfel încât am identificat doi medici care ar dori să facă parte din comisie ca şi medici, nu ca şi preşedinte. Est vorba de doamna dr. Mihaela Vasile şi domnul dr. Ionescu Vasile, medici cu care am colaborat şi care au înţeles situaţia prin care trecem. Urmează ca în luna ianuarie să propunem din nou un proiect de hotărâre, care să vizeze modificarea componenţei comisiei. În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte, domnul dr. Condratovici Pleşea de la DGASPC Galaţi a acceptat să ne mai ajute luna aceasta. Vor fi organizate două şedinţe de comisie, luni şi marţi. Dumnealui mi-a spus în mod cert că în luna ianuarie nu va mai dori această colaborare pentru că în felul acesta se periclitează şi activitatea comisiei de la Galaţi", a făcut precizări Cimpoae.
O altă variantă luată în calcul pentru ocuparea funcţiei de conducere a comisiei venea din partea DGASPC Vrancea. Preşedintele respectivei comisii a acceptat să dea o mână de ajutor Brăilei, însă se teme să-şi înceapă activitatea în ianuarie, pentru că drumul ce leagă Brăila de Focşani e printre primele ce devin impracticabile pe timp de iarnă.

Soluţia vine tot de la Galaţi

"Am discutat şi cu domnul dr. Pricop de la Colegiul Medicilor. Situaţia pe care am identificat-o este destul de gravă, în sensul că niciun medic care este înscris în Colegiul Medicilor, deci care poate să practice nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi anume nu deţine cursuri de management în domeniul socio-medical, astfel încât nu se poate înscrie la concurs. Am realizat corespondenţă cu Ministerul Muncii pentru a solicita o derogare, astfel încât să putem să organizăm un concurs fără îndeplinirea acestei condiţii. Răspunsul a fost negativ şi ni s-a spus să găsim un medic care să îndeplinească toate condiţiile. Studiind grila de perfecţionare a furnizorului acreditat pentru cursurile de management, am constatat că astfel de cursuri sunt organizate în luna aprilie", este o altă problemă ivită la Comisia pentru Evaluarea persoanelor adulte cu handicap, din spusele Simonei Cimpoae, director DGASPC Brăila.
Totuşi, a fost identificat un posibil candidat care îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege pentru ocuparea funcţiei de preşedinte în cadrul comisiei. Este vorba de fostul preşedinte al comisiei de la Galaţi. Numai că, dacă acesta va câştiga concursul, DGASPC Brăila va trebui să-i asigure naveta şi cheltuielile aferente. "Am luat legătura cu domnul doctor Periş, fostul preşedinte de la comisia de evaluare de la Galaţi, care ar fi dispus să participe la un concurs. Dumnealui lucrează acum, trebuie să mai discute şi cu directorul instituţiei unde lucrează acum, însă întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte transportul. Nu are un mijloc de transport. Am luat în calcul varianta să-i punem la dispoziţie o maşină care să-l ducă şi aducă. Sigur, în sensul acesta vom propune un proiect de hotărâre pentru mărirea cheltuielilor pentru benzină ce revin instituţiei", a conchis directorul DGASPC Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro