Mergi la conţinutul principal

Comisarul Coadă, cel care l-a acoperit pe Chivu, aşteaptă sentinţa finală

fostul adjunct al Poliţiei Municipiului, Petru Mihăiţă Coadă, acuzat de procurorii anticorupţie de infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, are termen de judecată, luna viitoare, la Curtea de Apel Galaţi • la Tribunalul Brăila, acesta a primit 6 luni închisoare cu suspendare

 

Dosarul comisarului Coadă, fostul adjunct al Poliţiei Municipiului, este încă în curs de judecată la Curtea de Apel Galaţi, primul termen fiind stabilit pentru luna septembrie. Ofiţerul este judecat pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, adică a fostului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Cătălin Chivu, acuzat că a lovit o femeie în trafic. Petru Mihăiţă Coadă a ajuns în atenţia procurorilor DNA şi a fost condamnat de Tribunalul Brăila la 6 luni închisoare, cu suspendare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, pe 9 mai 2017, asta în urma apelului formulat atât de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, cât şi de inculpatul Coadă.

În februarie 2016, DNA l-a trimis în judecată în stare de libertate pe ex-adjunctul Poliţiei Municipiului, comisarul Coadă, şi pe doi agenţi de poliţie, Viorel George Ghelase şi Virginel Sasu. Ofiţerul este acuzat că, în 2013, pe când ocupa funcţia de adjunct al comandantului de la Poliţia Municipiului, a încercat să ascundă faptul că fostul lui şef de la IPJ, cms. şef Cătălin Chivu, a lovit o femeie cu care se certase în trafic. Potrivit procurorilor, la data de 26 august 2013, inculpaţii, agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila la Biroul Ordine Publică, cu prilejul intervenţiei în urma sesizării unei altercaţii în trafic, au falsificat două înscrisuri oficiale. Era vorba despre procesul-verbal de sesizare din oficiu, respectiv fişa intervenţiei la un eveniment anunţat prin 112, pe care agenţii le-au întocmit şi semnat. Procurorii au arătat faptul că, în cuprinsul celor două documente, agenţii de poliţie au atestat, în mod deliberat, împrejurarea falsă potrivit căreia agresorul era o persoană neidentificată şi au omis în mod intenţionat să insereze faptul că

autorul agresiunii fusese indicat de victimă ca fiind un ofiţer de poliţie, ce deţinuse funcţie de conducere în cadrul IPJ Brăila. Cu toate că inculpatul Coadă cunoştea identitatea agresorului, el a încercat să îl determine chiar pe şeful Poliţiei municipiului Brăila să dispună înregistrarea sesizării ca dosar penal cu autor necunoscut, acesta din urma nefiind de acord cu cererea respectivă, au arătat procurorii anticorupţie.
La şedinţa din data de 19 ianuarie 2017 s-a dat soluţia primei instanţe. În timp ce inculpatul Petru Mihăiţă Coadă a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendare, cei doi agenţi de poliţie judecaţi în aceeaşi cauză au primit doar avertisment. Rămâne de văzut care va fi soluţia instanţei superioare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro