Mergi la conţinutul principal

Comisarul şef Chivu îşi deschide cârciumă

De pildă, nu mai este un secret pentru nimeni că lui Cătălin Chivu îi plac băuturile alcoolice. Ceea ce, în definitiv, nu este un lucru rău, atâta timp cât dispui de foarte mulţi bani, astfel încât, la un moment dat, să îţi permiţi un transplant de ficat, aşa cum a făcut actorul ăla care îl interpreta pe JR Ewing din serialul Dallas. În toţi aceşti ani în care a fost şeful Poliţiei Brăila, Cătălin Chivu a fost obligat să o ardă incognito, ca să zic aşa, să fie precum homosexualii ăia nedeclaraţi. Căci cum putea el să vină muci de beat la serviciu şi să dea dispoziţii în stânga şi-n dreapta? De acord cu voi, la cât de tare-n funcţie ajunsese să se creadă în ultimii ani, Chivu cred că şi-a permis şi astfel de aroganţe, dar chiar şi-aşa trebuia să fie cu băgare de seamă, căci în ziua de azi ăştia (ştiţi voi cine) sunt în stare să îţi monteze camere de luat vederi şi în cur, să îţi numere cu exactitate hemoroizii. Aşa că îmi imaginez că de multe ori Chivu a fost nevoit să mimeze că este perfect treaz în câmpul muncii, că nu a mai băut de la nunta lui, din 2006. Vă daţi seama cât chin a fost în sufletul bietului Chivu? Mulţi îl săpau să îi ia postul, iar el, în loc să aibă parte de o oază de linişte, trebuia să se streseze suplimentar şi din cauză că nu putea să lichideze o sticlă de whisky până la apelul de dimineaţă.

E, vestea bună pentru Cătălin Chivu este că, odată cu preconizata (dezbătuta) eliberare a lui din funcţia de comandant al Poliţiei Brăila, el se poate dedica trup şi suflet hobby-ului său de-o viaţă. Adică, de-acum înainte, el este liber să îşi deschidă o cârciumă (cramă, restaurant ceva), unde să poată bea cât vrea el, când vrea el, cu cine vrea el şi, evident, la care să nu plătească. Nu zic nu, poate că Chivu făcea şi până acum lucrurile astea (la Piuliţă, de exemplu), dar trebuia să se ascundă după draperii, să inventeze zeci de separeuri ascunse publicului larg, să fie ca un fugar urmărit de poliţie. Personal, îi urez mult succes lui Cătălin Chivu în activitatea de cârciumar şi sper să nu aibă niciodată de a face cu poliţia, pentru că, sincer, nu aş vrea să scriu despre el că a fost prins beat la volan şi a făcut scandal în trafic, punând vechea placă "Băi, fraierilor, păi voi ştiţi cine sunt io?!..."

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro