Mergi la conţinutul principal

Comisarii de mediu n-au noroc la vânătoarea de nesimţiţi

Aşa cum anunţaseră săptămâna trecută, comisarii de mediu brăileni au început, din 27 august, o campanie de depistare a cetăţenilor obişnuiţi să-şi arunce deşeurile pe domeniul public din municipiu. S-au găsit numeroase amplasamente unde s-au format, în timp, adevărate halde ilegale de gunoi. Acestea sunt situate atât la marginea oraşului, cum ar fi Vadul Eroilor sau zona Cimitirului Turcesc, dar şi în locaţii centrale, precum proximitatea Pieţei Concordia sau Pieţei Halelor. Comisarii de mediu au făcut echipă cu poliţiştii comunitari şi, deşi au acţionat între orele 06.00 - 7.45 şi 19.00 - 21.00, n-au reuşit să surprindă în flagrant niciun brăilean nesimţit. "Programul controalelor comune cu Poliţia Comunitară Brăila va continua şi în zilele următoare", a anunţat Garda de Mediu, printr-un comunicat de presă. Cei prinşi aruncând gunoaie pe stradă riscă amenzi cuprinse între 200 şi 2.000 lei, în cazul persoanelor fizice sau 10.000 - 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

"Fără sancţiuni drastice, nu o să rezolvăm niciodată problema deşeurilor depozitate ilegal", este de părere Dan Apostol, directorul
Direcţiei de Gospodărire şi Administrare Locală. Acesta ne-a dat exemplul unei halde ilegale care se formează periodic în cartierul Chercea, pe Şos. Focşani, colţ cu Str. Moldova. "Acolo era un loc tradiţional de aruncat gunoaie. Ca să nu mai fie aşa mizerie pe şosea, s-a amplasat un tomberon, dar tot nu se păstrează curăţenia. Lumea aruncă gunoiul mai mult pe lângă tomberon decât în tomberon. E un dezastru de care trebuie să se ocupe, pe cheltuiala lui, operatorul de salubritate din cartier. Locatarii din zonă au fost verificaţi şi s-a dovedit că şi-au făcut contract cu firma de salubritate. Se pare că cei care aruncă deşeurile locuiesc în altă parte şi s-au învăţat să considere acea locaţie drept groapa lor de gunoi. Până când zona nu va fi supravegheată de Poliţia Comunitară şi Garda de Mediu, problema nu o să se rezolve. Astfel de situaţii se întâlnesc în multe alte locaţii din municipiu. De vină este gradul redus de civilizaţie al unora dintre brăileni", ne-a spus directorul Apostol.
Ieri, operatorul de salubritate RER aduna cu un excavator gunoaiele din jurul tomberonului. În foarte scurt timp, însă, locul va fi acoperit din nou de mizerie, fiindcă aşa s-au învăţat unii dintre semenii noştri să procedeze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro